Arbitrul asistent Cristian Nica a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri Prahova din cauza violenței din fotbalul prahovean și a lipsei de colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal.
Â
"Mi-am depus demisia pentru că există o totală lipsă de colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal, iar acest semnal aș vrea să fie un moment zero pentru fotbalul din Prahova. Nu e plăcut, o parte din munca mea e aici, dar nu mai puteam continua așa. Cei în drept ar trebui să se gândească la faptul că, nu întâmplător, ultimii trei președinți ai arbitrilor din Prahova au demisionat. O să-mi continui cariera de arbitru fără a mă implica în munca de coordonare a colegilor din județ”, a spus Cristian Nica.
Â
Nica a fost numit președinte al Comisiei Județene de Arbitri Prahova în urmă cu un an. La începutul săptămânii, Nica a remis un comunicat presei prahovene în care făcea apel la rațiune și fair-play, după ce, în etapa județeană de fotbal, două meciuri s-au încheiat cu molestarea arbitrilor. În jocurile din cadrul etapei județene a Cupei Romaniei, de miercuri, au avut loc incidente asemănătoare, ceea ce a atras decizia de a demisiona a lui Nica.
Â
O parte dintre arbitrii prahoveni intenționează să protesteze la adresa Asociației Județene de Fotbal prin boicotarea jocurile din campionatul județean de săptămâna viitoare, după demisia lui Nica.
Â
Â
MEDIAFAX
Â