„New FC Brașov” stagnează! Discuțiile dintre cei de la Steagu Roșu Brașov și LSS nu au avansat

Marius ANGHEL 08 Jun. 2017, 13:12 Special

FC Brașov este aproape de faliment, astfel că echipa are șanse minime să-și continue activitatea. În ultima perioadă au început să apară diverse proiecte pentru continuarea activității fotbalistice la Brașov. Chiar în ziua meciului cu Academica Clinceni, Liga Suporterilor Stegari (LSS) a lansat platforma online www.steagunumoare.ro, unde fiecare suporter stegar se poate înscrie pentru a deveni membru sau susținător al cauzei.

„Având în vedere realitatea tot mai evidentă, falimentul actualei societăți FC Brașov este extrem de probabil. Suntem cu ambele picioare în groapă, iar acum este momentul ca suporterii să își arate devotamentul pentru club și pentru culorile galben-negre. Este timpul să ne implicăm, să dăm mână cu mână pentru Steagu și să ne organizăm într-o comunitate puternică de unde putem să tragem toți în aceeași direcție. Pentru Steagu Roșu Brașov. Chiar de va fi să repornim de la capăt pe cont propriu, din ultima ligă”, este mesajul Ligii Suporterilor Stegari, care a lansat o platformă de dezbatere prin intermediul site-ului steagunumoare.ro, special creat pentru acest proiect.

Fanii vor o echipă care să ducă tradiția „stegarilor” mai departe, astfel că au fost demarate discuții cu oficialii clubului de la Liga a 4-a, Steagu Roșu Brașov. Până acum, cele două părți nu au ajuns la un numitor comun.

„Sunt convins că vor mai fi diversiuni”

Invitat la Matinalul de la Antena 1 Brașov, Edi Gherghe a precizat că totul a rămas la stadiul de discuții. Mai mult, oficialul echipei brașovene de Liga a 4-a s-a arătat surprins de toată nebunia creată în ultimul timp asupra acestui proiect. „Am avut o întâlnire cu reprezentanții LSS. Important este ca ei să se pună de acord asupra acestui proiect. Ne vom întâlni din nou și vom vedea dacă vom putea bate palma pentru un proiect comun sau nu. Noi ne dorim suporterii alături de noi. Înțeleg că ei ar vrea să se implice total, sunt multe variante… Am văzut că s-au iscat multe discuții pe această temă. Țin să precizez că noi ne-am înființat din 2010 și nu acum când FC Brașov este aproape de faliment. Începând din 2016 avem și echipă de seniori care evoluează în Liga a 4-a. Sunt convins că vor mai fi diversiuni, pentru că sunt puține persoane care vin cu proiecte concrete. Sunt mulți oameni care vor să-și facă imagine, să fie «lipiți» undeva în acest proiect, dar concret nu se face nimic”, a spus Edi Gherghe, citat de Monitorul Expres.

Planuri pentru Liga a 3-a

În varianta optimistă, în care toți cei implicați în acest proiect vor ajunge la un numitor comun, Edi Gherghe este convins că Steagu Roșu Brașov ar putea juca direct în Liga a 3-a. „Din ce am înțeles, termenul limită pentru înscrierea în Liga a 3-a este 15 iulie. Dacă vom reuși împreună cu LSS și cu oamenii de afaceri interesați de acest proiect să construim un buget serios, poate vom găsi înțelegere la FRF și vom fi acceptați în Liga a 3-a, dacă nu vom continua în Liga a 4-a cu obiectivul clar: promovarea. Vom face demersuri să putem juca pe «Tineretului». Pentru Liga a 3-a un buget bun ar fi de 200-300.000 de euro. În schimb, pentru Liga a 4-a, pentru a promova la pas ar fi nevoie de circa 50.000 de euro”, a spus oficialul clubului brașovean.

LSS: „Vom continua discuțiile”

Vicepreședintele Steagu Roșu Brașov spune că clubul pe care îl conduce nu are datorii și crede că toate aceste zvonuri au fost lansate cu un scop precis. „Este o diversiune cu aceste așa-zise datorii. Chiar nu mă afectează aceste zvonuri. Nu mai merge cu astfel de lucruri, s-au schimbat generațiile în fotbal. Dacă cineva vine să investească la club se poate verifica foarte ușor bilanțul contabil. Cea mai bună soluție ar fi ca FC Brașov să nu intre în faliment și astfel toate discuțiile s-ar încheia și nu ar mai apărea astfel de diversiuni”, a spus Edi Gherghe, care a anunțat că în cazul în care discuțiile cu LSS nu se vor concretiza va merge mai departe cu proiectul său: „În cazul în care nu vom putea ajunge la un numitor comun cu LSS, noi ne vom continua activitatea în Liga a 4-a. Avem parteneri și suntem deschiși la discuții și cu autoritățile locale pentru că așa este normal”.

Cei de la Liga Suporterilor Stegari (LSS) spun că vor continua discuțiile. „Noi vrem ca echipa să aparțină brașovenilor, orașului, nu unui anumit patron. Este foarte important ca echipa să reprezinte tradiția și suporterii «stegari». Vom continua discuțiile cu Steagu Roșu Brașov și sperăm să ajungem la un numitor comun”, a precizat Alexandru Filip, PR al LSS.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 08 Jun. 2017, 13:12 Special
Pe aceeași temă