Oradea câștigă cu scandal! FC Bihor – ALRO 2-1

Marius ANGHEL 15 May. 2011, 11:11 LIVE-TEXT
Oradea câștigă cu scandal!** FC Bihor - ALRO 2-1

FC Bihor s-a impus la limită, 2-1, și cu multe emoții împotriva
echipei lui Corneliu Papură, ALRO Slatina. Orădenii au deschis
repede scorul prin reușita lui Sergiu Oltean (18) în urma unei
lovituri libere și un șut din șase metri. Gazdele nu s-au bucurat
mult de avantaj pentru că Dulcea (21) a marcat imediat cu o
lovitură de cap din șase metri. După cele două goluri, Slatina a
prelua mai mult inițiativa și a cerut penalty la căderea teatrală a
lui Goge în careu, însă arbitrul a fost pe fază. Prima repriză s-a
terminat cu marea ocazie a lui Mărkuș, care a tras din întoarcere,
de la 6 metri, puțin pe lângă poartă.

Startul reprizei secunde începe cu două schimbări ale lui Papură
și cu o nouă situație de penalty. De această dată, contactul dintre
Oltean și Ene a fost trecut cu vederea de central, fapt ce a dus la
proteste din partea oaspeților.

Cu trecerea timpului spirite se încing și mai mult după ratările
lui Mărkuș și Florean, și totul pare să devină mai ușor după
eliminarea lui Murgan, abia intrat pe teren. Bihorul presează în
speranța golului victorios, iar intrarea lui Ghindeanu asupra lui
Mărkuș în interiorul careului și acordarea penalty-ului declanșează
isteria în tribune și haosul în teren.

Slatina iese la marginea terenului pentru a părăsi jocul, li se
acordă trei minute de răzgândire și se întorc în cele din urmă.
Selagea execută penalty-ul la vinclu și înscrie cu tot aportul lui
Marinescu.

Ultimele minute sunt infernale pentru bihorenii retrași în
defensivă, însă cu un om în minus, ALRO nu e în stare să mai pună
în pericol poarta lui Pogacsics. Meciul se termină 2-1 și lupta la
promovare se va decide în ultimele trei etape.

Partida a fost arbitrată de la centru de Romulus Constantin Pop
(Târgu Mureș) și ajutat de la cele două tușe de Lorant Szanto
(Târgu Mureș) și Florin Potora (Aiud).

COMENTARIUL
LIVE

â–ºFC Bihor:
Pogacsics – Ș. Moraru, Muscă (cpt.), S. Oltean, R. Lupu – Chiș,
Danci, Selagea – Florean, Mărkuș, Bârza
Rezerve: Fildan – Sorian, Deaconescu, Fl. Pop, Cigan, Iuhas, M.
Popa
Antrenor: Gheroghe Ghiț

â–ºALRO: Marinescu – Pasăre, Vișa, Vodiță, E. Stoica
– S. Popescu, Dumitra, Precup (cpt.), Goge – Dulcea, D. Ene
Rezerve: Tătaru – Anghelina, E. Badea, M. Voicu, M. Murgan, Hebga,
D. Ghindeanu
Antrenor: Corneliu Papură

â–ºMin 90+4 Finalul partidei

â–ºMin 90+4 Anghelina preia frumos la 20 de
metri, însă este deposedat din spate de Moraru

â–ºMin 90+2 Mărkuș trage de la 25 de metri puțin
pe lângă poarta lui Marinescu

â–ºMin 90+1 Stoica trage prost de la 10 metri,
mult peste poartă

â–ºMin 90 De la mergine se arată patru minute de
prelungiri

â–ºMin 88 Florean ia o acține pe cont propriu,
aleargă în diagonală, intră în careu, trage, însă Ghindeanu pune
contră și blochează

â–ºMin 85 Ene vede și el galben după un fault în
colțul terenului asupra lui oltean

â–ºMin 82 2-1 Selagea
execută impecabil la vinclu și înscire, deși Marinescu a
ghicit colțul și a fost la câțiva centimetri să
respingă

â–ºMin 82 Mărkuș și Precup văd cartonașele
galbene, după ce au întârziat executarea penalty-ului

►Min 81 ⇔ Deaconescu, intrat acum 10 minute,
este schimbat cu Cigan

â–ºMin 80 Arbitrul îi arată galben lui Ghindeanu,
iar jucătorii Slatinei se duc la marginea terenului pentru a părăsi
terenul. Centralul îi lasă trei minute să se răzgândească, iar
oltenii revin pe teren

â–ºMin 79 Mărkuș și Ghiț insită la o minge în
careu, Ghindeanu îl faultează pe Mărkuș din spate și arbitrul
dictează penalty

â–ºMin 68 Ene trage de la distanță pe lângă
poartă

â–ºMin 67 Mărhuș și Chiț cad în careu după două
încercări de a trimite pe poarta lui Marinescu. Arbitrul lasă jocul
să continue

â–ºMin 71 ⇔ Intră Deaconescu și iese Muscă

â–ºMin 70 Marinescu respinge în lateral cu un
plonjon frumos lovitura de cap a lui Mărkuș de la 8 metri

â–ºMin 68 Murgan este eliminat după ce își lovește
un adversar cu piciorul la mijlocul terenului

â–ºMin 66 ⇔ Intră Murgan și iese Dumitra

â–ºMin 65 Pogacsics reține centrare lui Precup
pentru Ene din fața porții

â–ºMin 64 Mărkuș rămâne singur cu Marinescu, dar
atacantul trage în portar

â–ºMin 64 ⇔ Iese Danci și intră Sorian

â–ºMin 61 Mărkuș trage milimetric pe lângă bară
de la 18 metri de poartă

â–ºMin 60 Mărkuș execută în zid o lovitură liberă
de la 20 de metri

â–ºMin 58 Dumitra execută o lovitură liberă de la
35 de metri direct în Ghiș

â–ºMin 56 Selagea vede galben după o ținere
asupra lui Precup

â–ºMin 56 Ene scapă singur înspre poartă, este
ajuns din spate de Oltean care îl incomodează și cade la pământ.
Slatina cere penalty dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 49 Precup centrează din flancul stâng, iar
Pogacsics reține ușor la colțul lung

â–ºMin 48 Danci este iertat de un cartonaș galben
după o intrare întârziată la un bihorean

â–ºMin 47 Florean execută lovitura liberă de la
25 de metri și Marinescu reține la înalține

â–ºMin 46 Arbitrul fluieră startul celei de-a
doua reprize

â–ºMin 46 ⇔ Dublă schimbare la Slatina:
Anghelina și
Ghindeanu intră pe
teren, ies Goge și
Dulcea

â–ºMin 45+2 Pauză

â–ºMin 45+1 Chiș îi paseată lui Mărkuș la colțul
careului de șase metri, se întoarce și trimite puțin pe lângă
colțul scurt. Atacantul era talonat din spate de Stoica

â–ºMin 45+1 Marinescu se înalță și reține în șase
metri mingea centrată din flancul drept

â–ºMin 45 Selagea execută în zid lovitura liberă
de la 19 metri, mingea revine tot la el, care apoi o expediază
peste transversală

â–ºMin 44 Vodiță vede primul cartonaș galben al
partidei după ce a blocat cu mâinile, la marginea careului șutul
puternic al lui Bârza

â–ºMin 42 Pe contraatac, Mărkuș, nemarcat,
trimite cu capul de la 8 metri peste poartă

â–ºMin 41 Goge fuge cu mingea la picior 30 de
metri, intră în careu, în fentează pe Pop intrat în alunecare, se
lasă în genunchi și cere penalty. Arbitrul lasă corect jocul să
continue. La reluare mijlocașul slatinei s-a văzut că a simulat

â–ºMin 40 Florean execută în zid o lovitură
liberă de la 30 de metri, Pasăre respinge în aut

â–ºMin 38 Ene centrează în careu, Dulcea
urmărește mingea, însă Pogacsics iese și reține

â–ºMin 36 Centrare de pe partea stângă, din
lovitură liberă, Marinescu reține fără emoții

â–ºMin 35 Selagea driglează la 20 de metri de
poartă, își pregătește șutul, dar trage dezamăgitor peste
poartă

â–ºMin 33 Dulcea îl fentează pe Muscă în colțul
careului, Oltean vine puternic și degajează în aut

â–ºMin 32 Florean trage mult peste poartă din
interiorul careului

â–ºMin 31 Chiș obține un fault după un duel cu
Vodiță în banda dreaptă de atac a bihorenilor

â–ºMin 27 Bihorul presează. Slatina se apără în
propriul careu și degajează orice minge prinde

â–ºMin 24 Danci execută o lovitură liberă de la
25 de metri direct în zid

â–ºMin 22 Ene centrează din partea dreaptă și un
fundaș al orădenilor respinge salvator. Dacă mingea ar fi ajuns la
Dulcea, atacantul ar fi rămas singur cu portarul

â–ºMin 21 1-1
Acțiune în flancul dreapt finalizată cu centrare de Pasăre și
Dulcea, venit din
spate, înscrie cu capul dintre doi orădeni, de la 6
metri

â–ºMin 18 1-0
Lovitura liberă de pe partea dreaptă este bătută peste
apărare de Chiș și Sergiu
Oltean
înscrie cu piciorul, din 6 metri, de la bara a
doua

â–ºMin 17 Dulcea scapă în banda stângă după o
pasă filtrantă, însă atacantul este surprins în poziție afară din
joc

â–ºMin 15 Chiș își pregătește centrarea de la
merginea careului, Popescu respinge de la colțul careului mic

â–ºMin 14 Bihorul cere penalty după un presupus
henț la colțul scurt al lui Precup. Arbitrul lasă jocul să
continue, iar Slatina iese din apărare cu degajare

â–ºMin 12 Marinescu întârzie degajarea, Mărkuș
presează, dar goalkeeperul respinge în ultim moment

â–ºMin 11 Mărkuș întoarce până la Danci, care
trage, de la marginea careului, mult peste poartă

â–ºMin 8 Pasă peste apărarea Slatinei, Mărkuș
este surprins în offside. Marinescu prinsese mingea

â–ºGaleria gazdelor a afișat un banner pentru a-și arăda
susținerea față de Mihăiță Neșu: „Suntem alături de tine Mihai”

â–ºMin 5 Slatina scapă pe contraatac, Popescu îi
pasează în centru lui Dulcea, care este deposedat la marginea
careului. Atacantul cade cerând fault, însă arbitrul lasă jocul să
continue

â–ºMin 1 A
început partida

Marius ANGHEL 15 May. 2011, 11:11 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă