Șomlea: „Vream să reînviem spiritul de sportivitate”

26 Jun. 2011, 12:38 Juniori

Școala de Fotbal ,,Adrian Șomlea” face parte integrantă din
Asociația Sportivă Sportline Turda și a luat ființă în urmă cu un
an.

Ca orice început a fost greu, mai ales din cauza ,,secetei”,
financiare, dar cu toate acestea lucrurile sau așezat din ce în ce
mai bine, odată cu trecerea timpului. Dacă la începuturi,

unii le prevestea școlii nou înființată un viitor sumbru, după un
sezon 2010 – 2011, echipă înscrisă în campionat a ocupat un
onorabil loc 8, din 14 echipe și a acumulat 40 de puncte.

La această oră școala mai sus amintită are 80 de copiii legitimați
și alți 40 în curs de legitimare, împărțiți pe 6 categorii de
vârstă, după cum urmează: 1999 – 2000; 2001; 2002 – 2003 două
grupe; 2004 – 2005; 2006 – 2007.

Prin multe eforturi din partea conducerii, școala a putut
achiziționa un mijloc de transport de 19 locuri, care duce
sportivii de la domiciliu la terenul de antrenament și la jocuri.
Pentru a pregăti sezonul 2011 – 2012, reunirea loturilor a fost
stabilită la data de 11 iulie, iar după o perioadă de reacomodare
la efort, componenții celor 6 grupe, în zilele 18 și 19 iulie, vor
efectua vizita medicală la Centru de Medicină Sportivă din Cluj
Napoca.

În perioada 9 – 14 august, grupa de juniori E (2002 – 2003,
antrenor Daniel Pop) va participa la cea de-a treia ediție a
turneului internațional de fotbal intitulată ,,Brașov Cup” 2011,
alături de alte 220 de echipe împărțite pe 9 categorii de vârstă
din 14 țări.

Grupa de copiii născuți în 2004 – 2005 (antrenor Mihai Cecălăcean)
va participa la Târgu Mureș în perioada 9 – 14 august la ,,Cupa
Kinder”.

Conducerea Asociației a hotărât
ca începând din această vară, odată cu reluarea pregătirilor
echipelor de băieți, să formeze și o grupă de fete cu vârsta
cuprinsă între 10 și 14 ani, care din această toamnă să fie
înscrisă în competiție.

Din această vară Școala de Fotbal ,,Adrian Șomlea” va beneficia de
un teren gazonat (fostul teren Chimia), unde s-au demarat lucrările
de cosmetizare, încât jocurile din viitoarea ediție de campionat să
se dispute pe acest teren.

,,A fost un an greu, mai ales că eram la început, dar
cu toate acestea eu spun că am ocupat un loc 8 meritoriu, înaintea
altor echipe cu mai multă experiență competițională. Chiar dacă
unii nu au privit cu ochi buni inițiativa noastră, am mers mai
departe și din mers am reglat toate problemele care sau ivit. Nu
ne-am propus să facem concurență nici unui club din zonă, noi ne
parcurgem drumul pe care l-am ales și timpul va confirma sau va
infirma spusele unora sau altora. Ceea ce facem noi ar trebui să
facă multe grupări, să reînvie spiritul de
sportivitate”
, a declarat Adrian Șomlea, cel care
și-a pierdut un picior în urma unui meci de fotbal, în septembrie
1994, în Liga a IV-a.

Articol scris de Ioan
ARION

26 Jun. 2011, 12:38 Juniori
Pe aceeași temă