Gruparea suceveană Rapid a încheiat turul ediției de campionat 2014-2015 a Ligii a II-a pe poziția a patra în Seria I, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din istoria clubului. Privit din afară, ca performanță, poate nu pare cine știe ce, însă trebuie menționat că s-a obținut această poziționare în condițiile în care „alb-vișiniii” se bazează pe unul dintre cele mai mici bugete din Liga a II-a, salariile fiind de asemenea cu mult sub media eșalonului secund.
Ca urmare a parcursului bun din prima parte a sezonului regulat, soldat cu o linie de clasament alcătuită din patru victorii, șase rezultate de egalitate și doar o singură înfrângere, sucevenii abordează returul beneficiind de un avans de cinci puncte față de ocupanta poziției a șaptea în clasament, Unirea Slobozia, ceea ce înseamnă că sunt bine plasați în lupta pentru calificarea în play-off și implicit îndeplinirea obiectivului trasat pentru sezonul în curs.
Îmbucurător este și faptul că prestațiile constant bune ale rapidiștilor din acest sezon, incluzând aici și traseul din Cupa României, au avut darul să readucă lumea în tribunele stadionului Areni, sucevenii, cu o medie de 2.000 de spectatori la partidele de pe teren propriu, fiind lideri la acest capitol în eșalonul secund.
Sucevenii se mai pot mândri cu faptul că atacantul Marius Matei (foto mic, în roșu), cu nouă goluri marcate în unsprezece meciuri, conduce în ierarhia golgeterilor Ligii a II-a, aflându-se la egalitate cu Marius Gelu Ene, de la FC Voluntari. Însă nu doar transferul lui Matei a fost unul reușit, ci toată campania de achiziții de astă vară s-a dovedit a fi una inspirată, fotbaliști precum Andrei Rohețki, Florin Plecanciuc, Dragoș Sfrijan, George Apostol sau Sascha Marinkovic contribuind din plin la jocul consistent etalat până acum.
Întrucât sezonul de toamnă va continua și cu primele cinci etape din retur, acesta nu este însă un moment de bilanț pentru suceveni, care și-au propus să mai adune încă cel puțin zece puncte din confruntările cu Farul Constanța, FCM Dorohoi, CF Brăila, Săgeata Năvodari și CS Balotești programate în acest an, abia apoi putând să tragă linie.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU