EURO U19, organizat cu banii veniți de la UEFA!

20 Jul. 2011, 09:55 Juniori

FRF a primit din partea UEFA un milion de euro pentru a organiza
Campionatul European ce va începe astăzi. Banii forului continental
au fost folosiți de români pentru a le asigura celor opt echipe
prezente la București condiții de lux. Toate cele 3.500 de bilete
pentru primele meciuri ale turneului au fost epuizate.

Euro începe abia azi, dar România are deja o mare bilă albă de la
oaspeții din Grecia sau Spania. Toate echipele prezente la
București pentru Europeanul U19 s-au declarat încântate de
facilitățile puse la dipoziție de oficialii români. „Totul
a fost organizat perfect până acum. Terenurile de antrenament sunt
bune, hotelul este impecabil”
, a spus mulțumit tehnicianul
Irlandei, Paul Doolin.

Pentru a pune la punct toate aranjamentele pentru Euro, FRF a
primit din partea UEFA un milion de euro. Acești bani acoperă în
totalitate toate cheltuielile legate de cazarea echipelor,
asigurarea transportului în zilele în care cele opt naționale vor
sta în București sau de tipărire a biletelor. Suma primită de la
forul european a fost suplimentată cu aproximativ 300.000 de euro
de FRF pentru amenajarea celor patru stadioane și cheltuieli
diverse. Surprinzător, competiția de la București nu va avea și
recompense financiare pentru echipele de podium.

Euro din
’98, organizat și cu bani publici

Ultima competiție europeană organizată de România a fost una cu
cântec. În urmă cu 13 ani, țara noastră a găzduit Euro U21 la
București și au fost alocate fonduri în valoare de patru milioane
de dolari. Conform spuselor de atunci ale lui Mircea Sandu, acești
bani s-au dus în mare parte în modernizarea arenelor pe care s-a
jucat competiția: Ghencea, „Lia Manoliu” și Cotroceni. Interesant
este că aceste arene făceau parte din grupul de elită al
stadioanelor din România și n-ar fi avut, în mod logic, nevoie de
mari îmbunătățiri. Pe lângă milioanele publice, FRF a mai investit
20.000 de dolari din fondurile proprii, la care s-a adăugat
contribuția forului european.


Toate cele 3.500 de bilete pentru primele meciuri de la
Euro U19 au fost epuizate. Repartizarea acestora a fost mai mult o
formalitate pentru a respecta normele UEFA, întrucât microbiștii
le-au putut achiziționa gratuit

FRF a primit dreptul de a organiza acest european în
2007, după ce Mircea Sandu l-a susținut pe Michel Platini să
câștige președinția UEFA


articol scris de Costin
Negraru și Alexandru Enciu

20 Jul. 2011, 09:55 Juniori
Pe aceeași temă