Steaua, la câteva secunde de calificare! Specialista Cupei, eliminată după 2-1 cu Chiajna, un meci în care elevii lui Oprița au ratat ocazii uriașe

Marius ANGHEL 11 Sep. 2019, 22:55 Cupa

Departe de fotbalul mare în ierarhiile fotbalului românesc, dar aproape de top în demonstrația de pe gazon. Steaua București a făcut un meci spectaculos în Turul 4 al Cupei României, dar a pierdut cu 2-1 și a fost eliminată de Concordia Chiajna.

Singura echipă din liga a patra care a ajuns în această fază a competiției, Steaua, a început foarte curajos meciul cu divizionara secundă picată recent din Liga 1. În fața a peste 1.500 de spectatori, oameni care au venit în afara Bucureștiului la o oră imposibilă – 16:30 – elevii lui Daniel Oprița au fost aproape de deschiderea scorului prin Elek în minutul 11, apoi prin Băjenaru, cel care a executat modest o lovitură liberă de la marginea careului.

Cu mulți jucători cu experiență în primul „11”, între care Dumitraș, Grădinaru, Ivanovici sau Batin, Concordia a revenit în joc în special prin incursiunile de pe partea dreaptă. Acolo, Grădinaru a avut o primă repriză ușoară în fața puștiului Adrian Ilie, de la Steaua, însă centrările mijlocașului trecut pe la FCSB n-au fost pe placul lui Batin. Steaua a încheiat cu emoții prima repriză, atunci când Valentin Bărbulescu a fost iertat de o eliminare, după două faulturi dure într-un interval de doar câteva minute. 

Repriza a doua a început mult mai bine pentru echipa cu cele mai multe Cupe ale României cucerite în istorie, 22. Cu Enceanu intrat în locul lui Băjenaru, accidentat, roș-albaștrii au preluat inițiativa și au fost aproape de gol în minutul 52, atunci când Răsdan a lovit bara după o centrare a lui Antohi. Enceanu s-a distrat și el în defensiva ilfovenilor, dar a ținut prea mult de minge și a fost blocat, totul până când Hamzaoui a responsabilizat brusc defensiva lui Oprița, cu un șut puțin pe lângă.

Cu zece minute înainte de final, centrarea lui Niculae de pe dreapta a fost finalizată excelent de Florin Răsdan, șeptarul Stelei demarcându-se și finalizând lejer, cu o lovitură de cap. Aproape de o calificare importantă în 16-imile de finală ale Cupei României, Steaua nu și-a putut gestiona emoțiile, iar Răzvan Grădinaru a speculat și a finalizat cu un șut de la marginea careului trei minute mai târziu. Steaua a reacționat imediat, însă Antohi a avut ghinion și a șutat de două ori în portar în ultimele secunde ale celor 90 de minute regulamentare. 

Prelungirile au scos la iveală emoțiile multor jucători din echipa lui Oprița. Chiar dacă nu s-a baricadat în apărare și a ieșit la joc, în special pe contre, Steaua nu a mai avut claritate în joc, iar inițiativa i-a aparținut echipei antrenate de Laurențiu Diniță. Bari a dat emoții suporterilor steliști, iar Eugen Nica a adus, în minutul 114, golul victoriei și al calificării pentru Concordia.

Articol scris de Cristian SCUTARIU

Marius ANGHEL 11 Sep. 2019, 22:55 Cupa
Pe aceeași temă