Jiul Petroșani și CS Afumați, în Liga a III-a! Vezi în locul cui vor evolua

16 Aug. 2011, 00:06 Special

Comitetul de Urgență al FRF, compus din domnii Mircea Sandu (președinte FRF), Dumitru Dragomir (prim-vicepreședintele FRF) și Octavian Goga (vicepreședintele FRF), a aprobat, ieri, 15 august 2011, Referatul Direcției Competiții cu privire la completarea locurilor vacante și modificarea componenței seriilor Ligii a 3-a. Schimbările au fost efectuate dată fiind necesitatea de a începe campionatul în formulă completă, fără echipe lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Statutul Federației Române de Fotbal, membrii FRF au decis ca cele două locuri vacante lăsate în Seriile IV și V să fie completate prin alte două formații, mutări care, de asemenea, au produs schimbări în Seriile II și III.

Prima echipă care a spus adio Ligii a III-a a fost FC Piatra Olt, trupă care s-a retras oficial la data de 8 august 2011, anunță FRF. Prin fuziunea cu CSM Slatina și formarea în Liga a II-a a FC Olt, locul din Liga a III-a, cât și programul fostei formații a județul Olt a fost ocupat de FCM Târgoviște. Dâmbovițenii fuseseră repartizați în Seria a III-a, la fel ca și în sezonul trecut.

Mutarea târgoviștenilor în Seria a IV-a a eliberat un loc în Seria a III-a. Pentru a ocupa acest locul vacant, FRF a decis să facă o nouă schimbare, astfel Concordia Chiajna II s-a mutat din Seria a II-a în cea de-a treia. Cum era de așteptat, ilfovenii vor prelua și programul FCM-ului.

Nou loc vacant al Seriei a II-a a determinat Federația să promoveze o echipă altă echipă în Liga a III-a, pe CS Afumați (foto mic). Trupa ilfoveană, care nu a fost nici măcar campioana județului, și-a câștigat noul loc după ce a solicitat această participare, a prezentat documente din care a rezultat că are buget asigurat pentru această competiție și a demonstat că deține și o bază sportivă standard corespunzătoare Ligii III. Afumați va prelua programul Concordiei Chiajna II în Seria a II-a.

Ultima schimbare, și cea mai interesantă, s-a produs în Seria a V-a. După ratarea barajului de promovare Jiul Petroșani a fost, în cele din urmă, primită în Liga a III-a și asta după ce FRF a exlus din competiție pe ACU Arad. Excluderea fostei echipe din Liga a II-a a urmat neprezentării la jocul oficial din Cupa României, turul II, decizie ce este definitivă. La fel ca în cazul Afumațiului, Jiul va evolua în Liga a III-a după ce a asigurat că are buget și o bază sportivă cu standard ridicat.

Cum vor arăta seriile II, III, IV și V acum?

Iată și noua prezentare a seriilor după mutările de azi:

Seria I

Petrotub Roman
ASC Bacău
CSM Pașcani
Oțelul II Galați
CS Panciu
Poli Galați
Ceahlăul II
Aerostar Bacău
CSM Rm. Sărat
Cetatea Tg. Neamț
Rapid Suceava
CSM Focșani
FCM Dorohoi
Sporting Suceava
ABC Stoicescu
Odorheiu Secuiesc

Seria a II-a

Unirea Slobozia
ASC Berceni
Dunărea Călărași
Rapid II București
FC Voluntari
CS Tunari
CS Balotești
Phoenix Ulmu
Comprest GIM
CS Eforie
Lindab Ștefănești
CS Viitorul Axintele
Conpet Cireșu
Eolica 2010 Dobrogea Baia
Viitorul Chirnogi
CS Afumați

Seria a III-a

Chimia Brazi
AFC Filipeștii de Pădure
Concordia II Chiajna
Electrosid Titu
Viitorul Domnești
Conpet Ploiești
Inter Clinceni
CS Buftea
CSO Plopeni
Dunărea Turris Tr. Măgurele
Rapid Clejani
Prahova Tomșani
Atletic Fieni
Argeșul Mihăilești
FCM Alexandria
Sportul II București

Seria a IV-a

FCM Târgoviște
Minerul Mătăsari
FC Cisnădie
Jiul Rovinari
CS Vișina Nouă
Pandurii II Târgu Jiu
Girom Albota
Atletic Bradu
Minerul Motru
Prometeu Craiova
FC Caracal
Oltchim Râmnicu Vâlcea
Damila Măciuca
Gaz Metan II Mediaș
Ghecon Lăpușata
Triumf Bârca

Seria a V-a

Jiul Petroșani
ACS Recaș
CFR Simeria
Autocatania
FC Timișoara II
FC Hunedoara
Național Sebiș
FC Școlar Reșița
Millenium Giarmata
Gloria CTP Arad
Bihorul Beiuș
Gloria Reșița
Flacăra Făget
CS Vladimirescu
Unirea Valea lui Mihai
Nova Becicherecu Mic

Seria a VI-a

Seso Câmpia Turzii
CSM Brașov
FC Zalău
Unirea Ungheni
Unirea Tărlungeni
Sănătatea Cluj
Avântul Reghin
Unirea Florești
Gloria Bistrița II
Unirea Dej
Voința Livezile
Olimpia Satu Mare
CS Zlatna
CFR Cluj II
Universitatea Cluj II
FCM Târgu Mureș II

Ce se schimbă în prima etapă?

Iată și noul program al meciurilor din prima etapă a Ligii a III-a:

Rapid II – CS Afumați
Electrosid Titu – Concordia Chiajna II
FCM Târgoviște – Pandurii II
Unirea Valea lui Mihai – Jiul Petroșani

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ și Marius ANGHEL

16 Aug. 2011, 00:06 Special
Pe aceeași temă