Știința Poli Timișoara a arătat, zilele trecute, că are o conducere stufoasă și încă nepregătită pentru aerul ”tare” al fotbalului mare, după ce a anunțat aproape oficial venirea lui Alexandru Băluță, ajuns, ulterior, la Chindia Târgoviște. Apoi, site-ul iamsport a publicat un document intern al alb-violeților despre mijlocașul fost ultima dată în liga secundă din Turcia.
Miercuri, 24 iunie, directorul Dinu Bara a ieșit cu un comunicat pentru a dezminți speculațiile ce pun toată povestea într-o lumină urâtă însă, pentru că arată din nou că mai are enorm de multe de învățat. Conducătorul nu explică în ce mod a ajuns un document intern al clubului într-un ziar, cu detalii ce nu aveau ce să caute în spațiul public.
Practic, Alexandru Băluță a fost dorit de Știința Poli. Sâmbătă, în emisiunea Sport Arena de Weekend de la Metropola TV, după speculațiile presei, Dinu Bara a comis prima gafă de diletant: a dat numele unui jucător ce nu semnase cu clubul. Pentru ca, apoi, Băluță să semneze cu Chindia Târgoviște.
Ulterior, ca prin ”magie”, site-ul iamsport a publicat un raport din care aflăm că Băluță are 1,66 metri, nu poate fi un ”9” clasic, este un jucător ce are nevoie de spații și a pierdut mai multe apartamente din cauza cămătarilor! Un raport video ce în ziua de azi putea fi generat foarte bine și cu inteligența artificială, iar publicația nu a cerut vreun punct de vedere sau vreo declarație care să-i și confirme legitimitatea, cu toate că Băluță, până la urmă un jucător important al României, era pus într-o lumină extrem de proastă, astfel că un punct de vedere ar fi fost oportun.
Dincolo de toate, mesajul indirect era unul foarte periculos: o refuzi pe Poli, o să apară lucruri compromițătoare despre tine și nici măcar nu vei fi sunat să te aperi!
Dinu Bara probabil a realizat situația delicată creată și a anunțat public că nu Știința Poli l-a refuzat pe Băluță, ci invers!
”Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, conform cărora transferul jucătorului Alexandru Băluță la Politehnica Timișoara nu s-a concretizat deoarece în urma unui raport de scouting s-a stabilit că fotbalistul „e de evitat”, clubul nostru face următoarele precizări: Alex Băluță este un jucător cu calități certe și a fost dorit de Poli. În calea înțelegerii nu au stat anumite probleme ori deficiențe ale jucătorului (în teren sau în afara lui) relevate într-un raport de scouting. Transferul lui Alex Băluță la Poli nu s-a realizat deoarece, după data limită la care trebuia semnat contractul dintre jucător și club, acesta a ales să semneze cu o altă echipă. Alexandru Băluță a semnat cu Chindia Târgoviște și îi urăm succes atât lui cât și noului său club”, este comunicatul oficial al timișorenilor.
Bara nu răspunde, așa cum au și remarcat unii suporteri pe pagina de Facebook a clubului, la cea mai importantă întrebare: cum a ajuns un document al clubului la un site care nici măcar nu are corespondent în vestul României.
În mod evident, ”scurgerea” poate fi atribuită unui cerc extrem de redus de suspecți, toți doar oameni de la Știința Poli. În departamentul de scouting al echipei avem câteva ”piste” însă. Una ar fi cei doi scouteri mai tineri, de sezonul trecut, practic, autorii raportului despre jucător. Alex Pilder și Victor Socolov au lucrat, anterior, la UTA, Rapid și Dinamo. Așadar, Știința Poli a luat oameni ce au lucrat și la două mari rivale. Iamsport este o publicație fondată alături de International Alexander Holding, deținută de familia Apreutese din Arad. O familie ce a fost la un moment interesată de UTA, dar și de Steaua.
Să fi fost aceasta filiera? Să fi fost o legătură de când Socolov și Pilder lucrau la Dinamo sau Rapid? Și-ar fi riscat postul în club altfel însă doi tineri încă la început relativ de drum?
Sau răspunsul este, de fapt, la coordonatorul celor doi, Florin Bătrânu? Fost jucător și la Dinamo, Bătrânu e prieten bun cu Florin Prunea, apariție deasă la Iamsport. De altfel, săptămâna aceasta, la matinalul realizată de Costin Ștucan, Prunea a reușit, în doar un minut, să spună trei informații false: că Băluță merge la Poli, deși Chindia îl anunțase deja, un buget mult mai mare decât cel real la clubul bănățean, dar și că Dinu Bara e investitor la Poli, club finanțat eminamente din bani publici, despre care fostul portar al României a aberat că funcționează cu bani privați. De asemenea, a pomenit despre cooptarea lui Cristian Bobar, una încă neparafată oficial. Așadar, Prunea pare extrem de interesat de Poli și, cel puțin în acest subiect, și extrem de paralel cu realitatea. Foarte important, el a și spus în emisiune că vorbise cu Bătrânu!
A fost pista Bătrânu-Prunea cea în care a circulat raportul spre autorul articolului despre Băluță? Sau ”cârtița” e altcineva? Deși e greu de crezut că ar putea fi vorba de Iosif Rotariu, Dinu Bara, Ion Timofte sau Dan Alexa!
”Raportul nostru de scouting are concluzii puțin diferite. Bine ai venit Alex Băluță!”
Foto: Știința Poli Timișoara și Florin Gardoș