CF Brăila, Poli Iași II, Viitorul Constanța, Conpet Ploiești,
Alro Slatina și Armata Craiova – acestea sunt cele 6 echipe ale
ligii a 3-a, care nu au cunoscut, după 9 etape, gustul înfrângerii.
Sunt echipe mici, care nu apar la televizor lăudându-se, nu apar în
scandaluri și nici jucătorii lor nu sunt surprinși în cluburi de
noapte. Își văd de treaba lor și, ce este cel mai important, joacă
fotbal! Din păcate, acest lucru este ignorat de aceia care suțin că
iubesc fotbalul, care se autointiulează microbiști și care adoră
acest sport doar atunci când preferații lor câștigă. Sunt prea
ocupați să se bată pe străzi, să vandalizeze stadioane și nu văd că
există fotbal și dincolo de primul eșalon. Nu vor și nici nu le se
arată. Câte știri sportive apar la posturile de televiziune, despre
liga a 4-a sau liga a 3-a sau chiar și din liga secundă? Puține,
foarte puține. Doar că evoluează într-un eșalon inferior, nu
înseamnă că trebuiesc ignorate. Sunt cluburi care există, care au
tot dreptul să li se recunoască meritele.
Din păcate, fiecare din cele șase echipe sunt judecate prin
prisma ligii în care joacă. E ca un cerc vicios. Dacă liga este
desconsiderată atunci și echipele din ea sunt desconsiderate. Și
dacă echipele sunt considerate slabe atunci și liga este slabă.
Total irațional!
Aceast interes doar pentru primul eșalon, lasă în umbră foste
glorii ale fotbalului romanesc. Cum ar fi Gheorghe Hagi, care nu
mai apare în media atât de des ca în vremea antrenoratului la
Steaua. Și dacă apare, în loc sa fie întrebat de Viitorul
Constanța, i se cere părerea tot despre scandalurile din prima
ligă.
Performanțele lor ar trebui sa fie promovate pentru că oricare
din aceste 6 echipe pot preda ușor, echipelor din liga 1, lecții de
disciplină, dăruire, moralitate.
Fără nume sonore în componența loturilor, ilustrele anonime ale
fotbalului românesc, reușesc să ridice calitatea fotbalului din
ligile inferioare, ceea ce trebuie apreciat cum se cuvine.
Articol scris de Andrei
MOISOIU