Președintele executiv de la CS Universitatea Vasile Goldiș a avut parte de o noapte albă, după cele zece ore de audieri la DNA Oradea. Geta Onu a scăpat de tirul întrebărilor procurorilor abia seara, după care a părăsit Oradea și s-a reîntors acasă în Oltenia.
Â
„S-au scris numai neadevăruri despre șirul evenimentelor. În primul rând nu am primit nici un mandat de arestare sau reținere. Am fost invitată la DNA Oradea, pentru a da unele declarații la ceea ce s-a întâmplat în legătură cu meciul din ultima etapă cu FC Bihor. Nu a fost vorba în nici un moment de vreo arestare a mea”, a declarat pentru Observator arădean oficialul echipei CSU Vasile Goldiș.
Â
„Nu au fost vorba de mascați și alte forțe. A fost vorba de un domn prezentabil, îmbrăcat la costum și cravată (comisar din Craiova-n.red), care m-a însoțit într-un Logan până la Deva iar de acolo am fost preluată de un comisar de la Oradea”, a mai spus Geta Onu.
Â
Comentează pe blogul lui ALBOIU
Â
Â
Aceasta nu dorește să intre în amănuntele anchetei, spunând că nu este corect atâta timp cât este în desfășurare și nu s-a întocmit un rechizitoriu.
Â
„Cei de la DNA Oradea nu mi-au interzis să vorbesc cu presa. Nu este corect să intru în amănunte despre ceea ce s-a discutat la Oradea. Am mare încredere în procurorii de acolo. Chiar am întâlnit adevărați profesioniști. S-au purtat foarte frumos cu mine în timpul audierilor”, a recunoscut președintele de la CSU Vasile Goldiș.
Â
În prezent, Geta Onu se află în Oltenia, alături de familie, și spune că e liniștită și nu are de ce să-și facă probleme.
Â
„Cei de la DNA Oradea mi-au spus că ar fi posibil să mă mai cheme dacă au noi informații de verificat. Eu am doi avocați care mă susțin și prin ei voi comunica. Eu sunt cooperantă și nu am nimic de ascuns. DNA își va face treaba cum trebuie. Sunt convinsă de acest aspect. Poate trebuiau să acționeze mai repede în fotbal. Eu am spus de mult că e cazul ca procurorii DNA să urmărească fotbalul din Liga a II-a”, a spus președintele de CSU Vasile Goldiș.
Â
„Din respect pentru procurorii DNA și pentru echipa ce o reprezint am rugamintea să nu se mai facă speculații în presă, pentru că nu-și au rostul”, a concluzionat Geta Onu.
Â
„Nu-i doresc răul lui Cigan”
Â
Dacă Geta Onu nu a fost reținută 24 de ore, nu același lucru s-a întâmplat cu Sorin Cigan. Antrenorul orădean și-a petrecut noaptea în arest, procurorii DNA considrrând că au probe suficiente de a-l incrimina. „Sincer îmi pare rău de Sorin Cigan că a rămas în arest. Nu-i doresc răul”, a spus oficialul de la CSU Vasile Goldiș. „Regret că a intrat în anturajul echipei mele și am permis această situație de fapt”, a mai afirmat Geta Onu.
Â
Â
Bogdan Onu: „Nu am dat declarații la DNA”
Â
Fiul președintelui de la CSU Vasile Goldiș spune că a fost la Oradea, însă nu a dat declarații procurorilor. „Nu am fost solicitat să dau declarații. Am fost la Oradea pur și simplu să fiu alături de mama. Avea nevoie de lucruri personale pe care le-am adus. Am ajuns mai târziu decât ea pentru că pe drum am făcut o pană la mașină”, a recunoscut Bogdan Onu.
Â
Â
Ciprian Roșca: „Am fost audiat”
Â
Singurul fotbalist de la CSU Vasile Goldiș care a fost solicitat de procurorii DNA să ofere unele declarații a fost Ciprian Roșca.
„Este adevărat că am fost înăuntru la DNA și am răspuns la câteva întrebări. Le-am spus tot ce știam. Adică nu am cunoștință de vreo înțelegere între echipa unde joc și FC Bihor”, a spus fotbalistul care întrunește și funcția de antrenor secund la CSU.
„Am fost sunat pe telefon de un procuror, care m-a rugat să merg la DNA să răpund la întebări. Am mers, chiar dacă nu am primit nicio citație, deoarece nu am nimic de ascuns”, a concluzionat Ciprian Roșca, orădean de origine.
Â
Â
Articol scris de Daniel Berar
Â
Â