În ziua în care Petrolul 52 juca la Răcari meciul tur al barajului pentru promovarea în Liga 3, câștigat cu 3-0 în fața campioanei județului Dâmbovița, Dentaș Tărtășești, la Ploiești, în casa „lupilor galbeni”, se intrase cu camioane pe gazon, s-a montat o scenă și apoi s-au împărțit pumni și picioare în cap. Gala de MMA – Colosseum Tournament, susținută sâmbăta trecută la Ploiești, a lăsat urme adânci în gazonul stadionului „Ilie Oană”, mult mai rău decât atunci când jucătorii de fotbal își înfig crampoanele în teren.
CSM Ploiești, administratorul arenei unde Petrolul își joacă meciurile de pe teren propriu, a acceptat organizarea evenimentului de kickboxing fără minime garanții privind protejarea suprafeței de joc, orbită de oferta primită și de banii pe care urma să îi încaseze. Petrolul, Viitorul, Voluntari și Juventus, echipe care vor juca în următoarea perioadă pe acest stadion vor avea de suferit din cauza incompetenței conducătorilor Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
Mari porțiuni din suprafața de joc sunt arse îngrozitor, gazonul este tăiat în multe locuri, iar chiștoacele de țigări aruncate de spectatorii galei de MMA au intrat în nisip.
Ieri, la stadionul din Ploiești au venit să vadă grozăvia și reprezentanții Federației Române de Fotbal și ai Ligii Profesioniste de Fotbal. Aceștia au fost în inspecție pentru a omologa arena în perspectiva meciurilor de Liga 1 pe care Juventus București le va juca acolo, pe teren propriu. În plus, tot pe „Ilie Oană” se va desfășura și Supercupa României, pe 8 iulie, între Viitorul și FC Voluntari, cât și meciurile din cupele europe ale campioanei României. Stadionul a fost totuși omologat pentru primul eșalon, cu revizuire ca până pe 15 iulie să fie rezolvate problemele legate de turnicheți, camere video de supraghere și afișaj.
Până atunci însă, sâmbătă, 24 iunie, gazonul arenei din Ploiești nu se va ridica la standardele pe care suporterii petroliști le vor crea înșiși. Pentru meciul retur al barajului de promovare cu Dentaș Tărtășești, programat de la ora 20:00, fanii, care se așteaptă a fi peste 10.000, pregătesc o mega-coregrafie pentru a sărbători accederea în Liga 3, cât și revenirea la numele Petrolul, după ce conducătorii noii echipe au achiziționat săptămâna trecută mărcile legendarei echipe ploieștene, iar din noul sezon vor fi și în acte continuatoarea ei.
Foto: Ziarul Prahova