Fenomenul Flacăra Moreni | Gabi Paraschiv a aprins scânteia: de la Oțelul și imnul Ligii, la provocarea din „D”

Răzvan TOMA 25 Aug. 2015, 13:37 Special
Fenomenul Flacăra Moreni | Gabi Paraschiv a aprins scânteia: de la Oțelul și imnul Ligii, la provocarea din

Viața fotbalistică din Moreni nu și-a încetat cursul ei fantastic. Aflată în Liga a 4-a, Flacăra a fost reaprinsă de mâna lui Gabi Paraschiv (37 de ani), fostul căpitan al Oțelului, și de căldura celor 1.500 de suflete care ratează un meci doar când echipa n-are meci. Formația dâmbovițeană a terminat sezonul trecut pe locul secund în campionat, iar în acest an, în prima etapă, pe 15 august, a trecut în deplasare, scor 3-0 de AS Pas Pucioasa. Azi, de la ora 17:30, gruparea antrenată de Gabi Paraschiv va întâlni formația SCM Pitești, în turul 4 al Cupei României.

Cum a fost de fapt repusă pe picioare gruparea care în 1989 întâlnea pe FC Porto în Cupa UEFA? Fost jucător la Flacăra, Gabi Paraschiv, campion cu Oțelul în 2011, a cutreierat România în lung și-n lat, a evoluat pe acordurile imnului Ligii Campionilor, dar și-a propus să revină într-o zi pe terenul visurilor lui: la Moreni. A ripostat cu biciul ironiei atunci când amicii puși pe șotii îl șicanau cu paralelele realizate între Old Trafford și Județ și a simțit că se coace ceva bun sesizând dăruirea suporterilor. Suporteri până în măduva oaselor. Și veți vedea ce acțiuni au inițiat!

Dar mai presus de toate, Paraschiv a realizat că are fotbaliști pe care se poate sprijini. Două sezoane la rând, din care ultimul cu el pe bancă, Flacăra a încheiat pe locul secund în serie și a ratat la mustață promovarea. „Ar fi fost frumos să mai joc, nu-mi fugea gândul spre antrenorat sau spre manageriat, dar m-a convins în primul rând familia, pentru că am stat departe de ea și anvergura clubului la care m-am lansat, chiar dacă a fost un club mare în vremurile apuse. Și așa am ajuns să am o discuție cu edilul-șef, Constantin Dinu. Mi-a plăcut ce a făcut în oraș și mi-a spus că am ușa deschisă pentru a încerca să construim ceva. A fost primul om pe care l-am văzut că e interesat de a repune pe picioare acest proiect. E un tip pasionat de fotbal, sprijină fenomenul și face tot ceea ce depinde de el. Și nu a intrat vreodată în vestiar”, face Gabi o primă incursiune în trecut.

În ediția actuală de Cupa României, elevii lui „Pară” au declanșat ofensiva: au eliminat deja trei formații de Liga a treia (4-2 cu FCM Targoviște, 6-0 cu Domnești și 1-0 cu Chiajna II) și sunt calificați în turul 4 al competiției, unde azi, de la ora 17:30, pe propriul teren, dau piept cu echipa lui Rică Neaga, SCM Pitești, divizionară C. Noua echipă argeșeană e susținută și de Adrian Mutu, care în această vară chiar a asistat la antrenaamentele conduse de fostul său coechipier de la echipa FC Argeș. Dacă trec și de această fază, mai au un singur tur până dau de formațiile din prima ligă. Și asta ar fi o adevărată performanță!

„În primul an am făcut voluntariat, nu contează dacă am adus sau nu bani de acasă. Am avut foarte multe de învățat, dar am văzut și care e gradul de eficiență al metodelor pe care eu le știam și le-am pus în aplicare și am văzut cum reacționează echipa. M-am bazat mult pe experiența mea de fotbalist. În multe momente mi-am dat seama că deși Moreniul e un oraș mic, sunt foarte multe orgolii. La început, bănuiam că mi s-a părut, dar nu era așa. Am comis și eu greșeli, dar învățat mult și am devenit mai abil în relaționarea cu persoanele din preajma echipei. Am realizat treptat că nu toți care îți și zâmbesc îți sunt și prieteni. Pe românește… riști să te îmbărlige unii, dar principiile fotbalului sunt aceleași și trebuie să te adaptezi mereu la cerințele mediului în care te afli”, mai spune antrenorul echipei Flacăra Moreni.

Fler sau inspirație, cert că Paraschiv sau „Totti din Moreni” așa cum era alintat acum un deceniu a imprimat formației de Liga a IV-a un program de echipă profesionistă. Face antrenamente în fiecare zi, își duce elevii în cantonamente atât vara cât și iarna și se dă peste cap pentru a le oferi cele mai bune condiții. Susține că nu scuipă flăcări, dar nici nu stă cu mâinile în sân atunci când cineva calcă pe bec. „Media de vârstă a echipei e undeva între 21 și 22 de ani, doar patru fotbaliști au peste 23 de ani. Am foarte mulți elevi de liceu în echipă și marele avantaj este că au două ore de sport pe săptămână. Câțiva sunt și la Liceul cu Profil Sportiv din oraș la specializarea fotbal și asta mă ajută. Primăria e alăîturi de noi și după rezultatele din ultima vreme, a venit alături de echipă și Consiliul Local. Avem o bază de antrenament de nivel înalt cu trei terenuri și unul pentru juniori, iar suprafața de joc e comparabilă cu cele din Liga 1. La ce bazin de talente avem… trebuie să știm să valorificăm bogăția pe care o avem aici… frații Pană, Costel și Marian, s-au născut în Moreni, Andrei Ivan de la CS U Craiova e originar tot din Moreni. Trebuie să promovăm și trebuie într-un fel să-i facem pe cei 1.500 de spectatori să guste din nou din bucuria fotbalului din primele eșaloane”, își bombează pieptul actualul tehnician.


Flacăra Moreni a fost până la Revoluție o echipă aflată sub umbrela celor de la Dinamo. Susținută de fostul ministru de la Interne, Tudor Postelnicu, dar și de generalul Ion Ghenoiu, formația din Dâmbovița era formată și din jucători tineri, care își făceau stagiatura pentru trupa din Ștefan cel Mare, dar și din foști fotbaliști importanți de la Dinamo, care trecuseră de 30 de ani. După Revoluție, echipa a fost trimisă în Divizia C.

Momentul de vârf al fostei grupări antrenate de Ion Nunweiller s-a petrecut în 1989, când Flacăra a întâlnit în primul tur al Cupei UEFA formația FC Porto, cu Rabah Madjer, Vitor Baia și Rui Aguas în componență. Trupa lui Artur Jorge s-a impus cu 2-1 în România și a câștigat cu 2-0 meciul de pe teren propriu.

Partida tur: 1-2 / 27 septembrie 1989

Flacăra Moreni: Tene- Jercălău, Butufei, Beldie, Glăvan (46 Marcu), I. Chiriță, D. Sava, C. Pană, Dragnea, Stere (65 Văidean), Lala. Antrenor Ion Nunweiller. FC Porto: Baia – Ze Carlos, Joao Pinto, Bandeirinha, Branco, Antonio Andre, Demol, Semedo, Magalhaes, Rui Aguas, Madjer (69 Domingos, 88 Kiki). Antrenor Artur Jorge.

Au marcat: Beldie (min.52)/ Magalhaes (min.21), Rui Aguas (min.89).


O echipă poartă pecetea personalității antrenorului, care-i imprimă de multe ori un stil inconfundabil, dar unele repere ale Diviziei D, liga în care cei 18 băieți din Moreni își etalează calitățile, nu pot fi modificate. „Îți dai seama că la început sesizam că unii jucători sau spectatori din zonă se uitau cu uimire la mine. Să nu crezi că e cu amenințări, cu lopeți, cu furci! E un tablou de Divizia D, cu meciurile firești de pe terenurile din comune, din sate… Știi cum e… pe multe stadioane nu poți face nici banalul duș, dar asta e viața de sportiv în acest eșalon și asta trebuie să-i și motiveze pe elevii mei. De asta le și zic – mai în glumă, mai în serios: „Nu mai vreau să vă văd de anul viitor în acest cadru’.

„Pară”, nu „Para”, vorbește cu patos despre cadru, dar știe că în D, C sau B va auzi de la A la Z tot scandările care îi îndulcesc sufletul. Responsabili sunt niște băieți care formează două galerii speciale și generează un aspect neobișnuit pentru fotbalul românesc. Dacă în eșalonul de elită există formații fără galerii propriu-zise, gruparea din Dâmbovița beneficiază de două grupuri de susținători: cei de la Sud și cei de la „Marian Pârșă”. Băieții din gruparea „Sud Moreni” nu au ratat vreun meci – acasă sau în deplasare – din 2012, de când echipa a renăscut și a început să joace din nou pe stadionul din Moreni, în Liga a patra. Și au susținut-o cu bani încă din perioada în care Primăria procesa îndelung. „Fanii sunt cu totul și cu totul speciali. I-am văzut pe youtube încă de când jucam la Oțelul Galați și mi-am zis: >. Ei au vopsit stadionul, ei au făcut curat, ei l-au făcut să arate modern. În curând vom demara și un program socios. Galeria echipei are tot arsenalul specific unor suporteri de tradiție și e imposibil să nu te impresioneze când îi vezi pe fani. Unii au melodii consacrate, alții mizează pe scandări abia inventate”, mai pune Gabi câteva tușe pe tabloul din Moreni.

Cosmetizarea stadionului pe care jucau cândva Tene sau Dragnea subliniază o serie de trăsături ale unor oameni săritori: altruism, modestie, dăruire și spirit de echipă.

Acum primăria se implică mai mult, dar băieții tot ajută. La meciurile următoare și-au pus în minte să strângă bani pentru un rând nou de echipamente. Și nu se opresc aici. Au confecționat steaguri, tricouri și eșarfe cu însemnele Flacărei și cumpără fumigene, torțe și fac bannere la fiecare meci. Și-au zis: „Când ne ridicăm noi… mutăm și munții” și se transformă chiar și oameni de marketing: de la campanii pe facebook de sustinere a echipei si strangeri de fonduri pentru echipa, la mobilizare pentru vopsirea stadionului sau introducerea unui sistem de carduri pentru „socios”.

„Am fost plăcut surprins pentru că și în deplasare vin 100-200 de oameni cu mașinile personale. Și până la Pucioasa, la 30 kilometri distanță, au venit bunicii cu nepoții și le povesteau cum era Flacăra pe vremuri E o mândrie pentru mine să știu că acasă avem în medie, în Divizia D, pe un stadion de 12.500 de locuri, vreo 1.500 de suporteri, iar în deplasare cam 100-200. Visez ca la un moment dat să vină din nou, ca la meciul cu FC Porto (n.r. – Cupa UEFA, 1989), să fim încurajați de 13.500 de oameni”.

„Într-o zi, unul dintre jucători a venit la mine și mi-a spus că-și cere scuze, dar va avea un surplus de kilograme consistent. Și atunci l-am întrebat „De ce?”

Hai să vorbim puțin despre băieții tăi!
Ce-ai vrea să mai știi?

Zi-mi ce-ți vine în minte!
Am atât de multe, încât nu știu ce să-ți mai spun. Sunt niște băieți cu calități fizice și morale deosebite toți cei pe care îi am acum la echipă. Practică acest fotbal la Divizia D din pasiune, vin zi de zi, respectă programul echipei. Am avut doi jucători care au fost obligați să slăbească 10 kilograme și au făcut-o. Unul avea 18 ani, celălalt 34.

Interesant. Din ce medii provin?
Câțiva elevi de-ai mei nu au ambii părinți acasă, pentru că unul dintre ei a ales să plece peste hotare în căutarea unui trai mai bun pentru familia lui. Iar ei rezistă, rezistă, rezistă tuturor tentațiilor. Acesta e un model de voință, un exemplu din fotbalul mic, o poveste de viață. Performanța înseamnă sacrificiu, nedreptăți, dar trebuie să crezi în șansa ta. Cine n-ar vrea să fie Messi!?

Vorbești despre poveștile de viață, ce poveste te-a impresionat cel mai tare în aceste 18 luni la Flacăra Moreni?
Uite, noi facem în fiecare săptămână cântarul. Și, într-o zi, unul dintre jucători a venit la mine și mi-a spus că-și cere scuze, dar va avea un surplus de kilograme consistent. Și atunci l-am întrebat „De ce?”. Și mi-a zis că toată săptămâna n-a avut niciun ban de altceva și a mâncat numai cartofi prăjiți… Îți dai seama, am rămas fără replică, i-am zâmbit, l-am bătut pe umăr, și i-am zis că „Totul va fi bine”. Am inițiat apoi o discuție despre următorul adversar.

Colegi cu inițiativă. „Antal mi-a trimis primă pentru băieții de la Flacăra”. Ce sfat i-a dat Petre Grigoraș

Ești un fel de om-orchestră înțeleg…
Se poate spune și așa.

Dar cum au reacționat foștii tăi colegi când au realizat că te-ai implicat într-un proiect greu. Să iei o echipă din Divizia județeană.
Hai să-ți spun!

Te rog!
Niciunul nu a privit cu neîncredere proiectul și chiar au fost bucuroși. Antal mi-a trimis bani de primă pentru băieți, ne-au ajutat și foștii mei colegi, Viglianti și Sipovici. Petre Grigoraș m-a întrebat: „Te enervează băieții, Gabi? Vezi acum cum este!?” Iar sfatul pe care mi l-a dat a fost să am răbdare. Cât mai multă răbdare. Râpă, Neagu și Pena mi-au trimis ghete pentru fotbașiștii mei. Sunt gesturi foarte frumoase.


„Unii îmi spun Dom’ Profesor, alții Mister, alții Pară. Nu mă interesează prea tare modul de adresare atât timp cât respectivul dă tot ce are mai bun din el la antrenamente, la meciuri… Și are o viață dedicată sportului. Chiar eu sunt cel care după unele meciuri îi chem la câte un grătar”

„Petre Vasile este o legendă a clubului. E mai mare ca mine, are 46 de ani, și mai joacă și acum în meciurile de pregătire”

„Eu aș putea să mai joc, dar nu cred că este cazul, am niște băieți tineri, dornici de afirmare și cred eu că atunci când îmi fixez ca țel Liga secundă am toate argumentele solide pe care să mă bazez”

Gabriel Paraschiv, antrenor Flacăra Moreni


„Trebuie sprijiniți pentru că apasă o mare presiune pe ei atunci când li se acordă o atenție suplimentară și sunt etichetați  Micul Messi, Micul Hagi. Eu aveam 30 de ani, dădusem 7 goluri pentru Oțelul în primele etape și tot n-am știut să gestionez situația apăsătoare”

Știam că Bourceanu te-a vizitat de curând…
Și el a fost încântat de ce am făcut pe aici. Era puțin supărat din cauza problemelor lui la genunchi.

Crezi că a greșit când s-a întors la Steaua?
Nu pot eu să-i dau lui Alex sfaturi, el a știut cel mai bine de ce s-a întors, dar cred a făcut-o și forțat de anumite împrejurări de la Trabzonspor.

Cu cine mai ții legătura de la Oțelul Galați?
Din staff doar cu trei persoane: cu Laurențiu Candrea, cu directorul executiv și cu maseurul.

Poți paria pe un jucător de la Oțelul Galați că va face pasul spre o echipă importantă în scurt timp?
Sunt în continuare la Galați mai mulți fotbaliști care și-au valorificat întregul lor potențial sau nu le-a fost valorificat. Și când spun asta mă refer la Cojoc sau la Chipirliu, Dajbog sau Stoian. Sunt mai mulți care merită să joace și să arate tot ce știu poate și la altă echipă. Dar cu multă muncă… Uite, avem exemplul lui Cornel Râpă. Nu a fost talentat, dar prin multă muncă a ajuns să câștige deja patru titluri de campion al României, Cupe, Supercupe. Totul prin multă muncă.

Ce crezi că-i lipsește la Steaua pentru a se impune titular pe postul de fundaș dreapta?
Nu pot eu să-mi exprim opinia despre Steaua, eu sunt antrenor la Divizia D.

Te întreb altceva atunci. De ce nu confirmă și devin jucători cu evoluții constante cei cinci-șase jucători tineri cu calități pe care-i avem?
Trebuie sprijiniți în primul rând pentru că apasă o mare presiune pe ei atunci când li se acordă o atenție suplimentară și sunt etichetați cu fel și fel de supranume: Micul Messi, Micul Hagi. Eu aveam 30 de ani, dădusem 7 goluri pentru Oțelul în primele etape și tot n-am știut să gestionez situația apăsătoare. Noi trebuie să readucem publicul pe stadioane și asta încerc și eu să le transmit băieților mei. Să am și eu un mic rol în a-i face pe fani să vină la meciuri. Chiar și la D. Pentru că încet-încet tentații gen tablete, băutură și droguri îi ispitesc neîncetat pe cei mici și fug de sport. Aria de selecție se restrânge și noi, antrenorii, avem din ce în ce mai puțini sportivi dornici de fotbal. Le lipsește mentalitatea și din această cauză nu reușesc la un nivel superior.

„Astra și Viitorul joacă cel mai frumos fotbal din Liga 1”. Momentul în care a început regresul echipei sale de suflet, Oțelul Galați

Ce echipe joacă un fotbal plăcut în Liga 1?
În afară de două-trei echipe… e o plăcere să mă uit la Liga 1. Astra și Viitorul joacă cel mai frumos fotbal după primele opt etape. Ele joacă din pasiune, pentru alte echipe a devenit o corvoadă campionatul. Mie mi se pare destul de atractiv, așa cum era în perioada în care eu jucam la Oțelul. Eu sunt mai naționalist și tind să cred că mulți dintre fotbaliștii străini din prezent nu ridică valoarea campionatului.

Dar și voi ați avut străini la Oțelul. Care crezi că a fost momentul în care a început picajul Oțelului?
Atunci când am câștigat campionatul a fost momentul de cotitură. Gestionarea acelor bani din Liga Campionilor s-a făcut greșit și iată că mi-e teamă să nu avem parte de un nou caz Unirea Urziceni. Oțelul e parte din viața mea, sufăr când văd ce se întâmplă acolo și sper să nu se desființeze.

Ai vreun regret din perioada Oțelul?
Că n-am jucat mai mult în Liga Campionilor, dar am trăit totuși niște momente, cum e meciul de pe Da Luz (Benfica – Oțelul 1-0, gol Cardozo), în care m-am simțit cu adevărat fotbalist.

În toamna lui 2011, Oțelul a evoluat în grupele Ligii Campionilor și nu a adunat vreun punct. A pierdut cu Benfica Lisabona 0-1 și 0-1, a cedat în fața lui Manchester United 0-2 și 0-2 și pierdut ambele întâlniri cu Base, 2-3 acasă și 1-2 în deplasare

„Fotbaliștii români au uitat să dribleze!”. Cei doi jucători din Liga 1 care pot face diferența prin calitățile tehnice pe care le posedă

Ce jucător român de creație, care ți se pare greu de deposedat în relația unu la unu, îți place din Liga 1?
De la Viitorul… Florin Tănase. De el îmi place cel mai mult. Aaa, și de Cosmin Matei de la Dinamo. Și el e un fotbalist cu un potențial tehnic uriaș.

De ce crezi că în Liga 1 sunt foarte puțini jucători de acest profil în prezent?
Totul începe de jos, cred că asta ar fi cauza. O spun cu mâna pe inimă: fotbaliștii români au uitat să dribleze! Eram tehnici, dar am uitat să ne cultivăm plăcerea de a asimila lucrurile esențiale la acest capitol. Uite, țin să remarc faptul că Federația Română de Fotbal a înființat acele centre de excelență care concentrează toate valorile din țară. Devin mediul în care copiii pot dobândi noi informații esențiale și se ciocnesc de tot felul de situații.

O ultimă întrebare. Ți-ai dat un termen limită? Până când te vei implica la Moreni?
Merg cu Flacăra până în pânzele albe.

La 37 de ani, Paraschiv pare că deține energia unui copil de 17 ani. Trăiește dublu intens pe terenul de fotbal și în afara lui și susține că așa s-au brodat lucrurile în viață. E conștient că s-a aruncat în foc legându-și soarta cu Flacăra și spune că zi de zi, cuvântul care-i răsună în minte e pro-mo-va-re. E arhitectul unei idei, arhitectul unei echipe. Își ridică nivelul de încredere și forță alimentându-se din puterea puștilor care-l privesc de la câteva bătăi de inimă distanță și muncește cu înverșunare. Așa cum a făcut-o în întreaga carieră. La Moreni. La Ploiești. Sau la Galați. După ce au cunoscut frumusețile vieții, puțini dintre sportivii români deveniți campioni se mai întorc în orașul din care au scos capul spre agitația din competiții. Gabi Paraschiv e unul dintre ei.


Gabriel Ioan PARASCHIV
Născut: 27.03.1978 (Moreni,DB)
Post: mijlocaș, atacant

În Divizia A (Liga I)

Debut: 23.03.2002, Petrolul – FCM Bacău 0-1

2001-02: Petrolul    11    1
2005-06: Oțelul    15    3
2006-07: Oțelul    30    7
2007-08: Oțelul    30    5
2008-09: Oțelul    22    9
2009-10: Oțelul    31    5
2010-11: Oțelul    26    6
2011-12: Oțelul    23    2
2012-13: Oțelul    16    3
2013-14: Oțelul    9    –
Total:    213    41

A cucerit un titlu

În Cupă

2002-03: Petrolul    1    –
2005-06: Petrolul    3    –
2006-07: Oțelul    2    1
2007-08: Oțelul    2    –
2008-09: Oțelul    1    –
2009-10: Oțelul    2    –
2010-11: Oțelul    1    –
2011-12: Oțelul    2    1
2012-13: Oțelul    3    1
Total:    17    3

În Divizia B

1998-99: Chindia    14    2
1999-00: Chindia    4    –
2002-03: Petrolul    16    1
2003-04: Oltul Sfântu Gheorghe    5    –
2003-04: Poli-Unirea Iași    13    –
2004-05: Petrolul    22    5
2005-06: Petrolul    14    5
Total:    88    13

În echipa națională

Debut: 20.08.2008, România – Letonia 1-0
Total:    1    –

În cupele europene

Debut: 09.08.2007, Lokomotiv Sofia – Oțelul Galați 3-1
Total:    6    –


Flacăra Moreni a fost înființată în 1932 sub numele de Astra Română Moreni.

Cronologie competițională

1932-33    Astra Română    Camp.districtual
1933-34    Astra Română    Camp.districtual
1934-35    Astra Română    Camp.districtual
1935-36    Astra Română    Camp.districtual
1936-37    Astra Română    Camp.districtual
1937-38    Astra Română    Camp.districtual
1938-39    Astra Română    Camp.districtual
1939-40    Astra Română    Camp.districtual
1940-41    Astra Română    Camp.districtual
1946-47    Astra Română    Div.C, seria 12    Locul 1
1947-48    Astra Română    Div.B, seria 2    Locul 5
1948-49    Astra    Div.B, seria 1    Locul 4
1950     Partizanul    Div.B, seria 1    Locul 3
1951     Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 2
1952     Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 8
1953     Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 13
1954     Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 6
1955     Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 7
1956     Energia-Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 5
1957-58    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 9
1958-59    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 3
1959-60    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 5
1960-61    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 3
1961-62    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 11
1962-63    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 6
1963-64    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 9
1964-65    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 3
1965-66    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 4
1966-67    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 6
1967-68    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 8
1968-69    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 4
1969-70    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 8
1970-71    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 16
1971-72    Flacăra    Div.C, seria 6    Locul 1
1972-73    Flacăra    Div.C, seria 6    Locul 1
1973-74    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 4
1974-75    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 15
1975-76    Flacăra-Automecanica    Div.C, seria 6    Locul 1
1976-77    Flacăra-Automecanica    Div.B, seria 2    Locul 15
1977-78    Flacăra-Automecanica    Div.C, seria 6    Locul 2
1978-79    Flacăra-Automecanica    Div.C, seria 6    Locul 1
1979-80    Flacăra-Automecanica    Div.B, seria 2    Locul 12
1980-81    Flacăra-Automecanica    Div.B, seria 2    Locul 4
1981-82    Flacăra-Automecanica    Div.B, seria 2    Locul 15
1982-83    Flacăra-Automecanica    Div.C, seria 6    Locul 3
1983-84    Flacăra-Automecanica    Div.C, seria 6    Locul 1
1984-85    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 13
1985-86    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 1
1986-87    Flacăra    Div.A    Locul 15
1987-88    Flacăra    Div.A    Locul 6
1988-89    Flacăra    Div.A    Locul 4
1989-90    Flacăra    Div.A    Locul 16
1990-91    Flacăra    Div.B, seria 2    Locul 8
1991-92    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 8
1992-93    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 4
1993-94    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 9
1994-95    Flacăra    Div.B, seria 1    Locul 15
1995-96    Flacăra    Div.C, seria 2    Locul 9
1996-97    Flacăra    Div.C, seria 2    Locul 12
1997-98    Flacăra    Div.C, seria 2    Locul 6
1998-99    Flacăra    Div.C, seria 2    Locul 18
În 1999, Flacăra a fuzionat cu Petrolul Roata-de-Jos, preluând locul acesteia în Divizia C, și a devenit Flacăra-Petrom.
1999-00    Flacăra Petrom    Div.C, seria 2    Locul 4
2000-01    Flacăra Petrom    Div.C, seria 4    Locul 2
2001-02    Flacăra Petrom    Div.C, seria 2    Locul 8
2002-03    Flacăra Petrom    Div.C, seria 4    Locul 6
2003-04    Flacăra Petrom    Div.C, seria 4    Locul 10
2004-05    Flacăra Petrom    Div.C, seria 4    Locul 9
2005-06    Petrom Flacăra    Div.C, seria 4    Locul 7
2006-07    Petrom Flacăra    Liga 3, seria 3    Locul 17
––
2013-14    Flacăra    Liga 4
2014-15    Flacăra    Liga 4

În Divizia A

  • Bilanț: 4 sezoane, 136 meciuri, 53 victorii, 23 egaluri, 60 înfrângeri, golaveraj 180-198, 129 puncte (locul 51 în clasamentul all-time al Ligii I)
  • Jucătorul cu cele mai multe meciuri: Teodor Beldie 111
  • Jucătorul cu cele mai multe goluri: Costică Lala 41
  • Antrenorul cu cele mai multe meciuri: Ion Nunweiller 111
  • Cea mai categorică victorie: Flacăra Moreni – FC Bihor 5-0 (13.11.1988), Flacăra Moreni – Inter Sibiu 5-0 (02.04.1989)
  • Cea mai severă înfrângere: „U” Cluj – Flacăra Moreni 6-1 (14.12.1986), Steaua – Flacăra Moreni 5-0 (04.10.1987)

Articol scris de Andru NENCIU
Statistică: Răzvan TOMA

Răzvan TOMA 25 Aug. 2015, 13:37 Special
Pe aceeași temă