Ripensia Timișoara a donat deja o sumă de bani, la nici șase zile de când clubul a deschis o campanie pentru strângere de fonduri dedicate Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara. 50.000 de lei au mers către unitatea spitalicească ce a vindecat cei mai mulți infectați cu COVID-19 din România până în prezent.
Vineri dimineața, clubul a început să strângă bani pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Timioara. Miercuri după-amiază, a fost livrată o sumă deloc neglijabilă, pentru echipamente de protecție, echipamente medicale și matriale sanitare, în principal.
„Spiritul de solidaritate și implicarea noastră fac diferența! Ne bucurăm să vedem că, în astfel de momente, acționăm ca o echipă.
În urma campaniei pe care am inițiat-o pentru lupta împotriva COVID-19, s-a strâns suma de 50.000 de lei, sumă redirecționată astăzi către Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
Le mulțumim suporterilor roș-galbeni, Grupului de sprijin pentru Ripensia, dar și tuturor celor care au răspuns apelului nostru. Campania pentru susținerea activității personalului medical continuă!
Nu uitați! Donațiile se pot face și cu cardul! Orice sumă contează!”, anunță clubul Ripensia.
Spitalul din Timișoara conduce la numărul de vindecări din țară
Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a externat până acum 53 de persoane infectate cu noul coronavirus. La nivel național, miercuri s-au raportat 86 de vindecări.
Deocamdată, la Timișoara au murit doar un pastor din Arad și o femeie din Reșița, aduși la spital tardiv, după ce în județele lor au fost testați foarte târziu pentru COVID-19. Pacienții internați în stare bună au fost până acum vindecați toți, dacă excludem internările din ultimele zile. Medicul Virgil Musta a explicat că Timișaora aplică o schemă diferită de tratament față de restul țării, cu o tabletă cu două substanțe antivirale.
Ripensia a strâns mai mult decât dublu față de meciul virtual „U” Cluj – Dinamo
Cei de la „U” Cluj strâng și ei bani pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Până miercuri după-amiază, s-au vândut 4500 de bilete. Cum un tichet costă 5 lei, suma adunată este de 22.000 de lei. O sumă deloc de neglijat, mai ales că și Clujul a fost centru de tratament de la începutul epidemiei, devenită între timp pandemie.
La Cluj, deocamdată, a fost externat un singur pacient, printre primii trei diagnosticați la nivel național, un bărbat din județul Maramureș.
Concitadina Ripensiei, ASU Poli, și-a stimulat fani să ajute bătrânii
La ASU Politehnica Timișoara, implicare în contextul pandemiei îmbracă altă formă.
Clubul alb-violet îndeamnă fanii să pună afișe unde locuiesc, prin care anunță bătrânii că le pot face cumpărăturile zilnice. Conform studiilor, persoanele în vârstă sunt mult mai vulnerabile în fața coronavirusului.
Fanii Politehnicii au avut și un anunț către ctoți cei care dețin imprimante 3D să ajute la producerea unor piese pentru aparatele de respirat artificial, pentru spitalele din Timișoara.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax Foto