Drama familiei Iatan

04 Sep. 2009, 06:39 Special
Drama familiei Iatan**

Medicii au stabilit la autopsie că fotbalistul a făcut stop cardiac și edem pulmonar din cauza loviturii primite în plex

Zi tristă de septembrie la Plosca, județul Teleorman. Alexandru Iatan, fost internațional de juniori al României, s-a întors pentru ultima dată în casa părintească, după ce miercuri seară a căzut ca secerat după ce fusese lovit năpraznic, în plex, de balonul șutat de un coechipier. Mâine va avea loc înhumarea lui Alex, la Plosca fiind așteptați foștii săi coechipieri de la Astra și de la Giurgiu.
 

Fotbalist talentat, Alex ajunsese la Ploiești în urmă cu doi ani, când a fost adus de la Școala de fotbal “Marius Lăcătuș”. A promovat cu CSM FC Ploiești mai întâi în Liga a II-a, apoi în Liga I, devenind un obișnuit al convocărilor la loturile de juniori.

 

Zilele trecute, Astra (fosta FC Ploiești) a decis să-l împrumute la Dunărea Giurgiu. Blestemată hotărâre: acolo s-a petrecut miercuri tragedia. Verdictul medicilor, dat după autopsie, a căzut ca un trăsnet: copilul era perfect sănătos în clipa în care, lovit în piept, a făcut stop cardiac și edem pulmonar.

 

În comuna natală, puțini reacționează la numele de Alexandru. Toată lumea îl știa pe Iatan drept “Alin”. Un băiat plin de viață, vesel și mereu de încredere. „A fost un băiat liniștit. Niciodată nu am auzit să fi creat cuiva probleme”, suspină unul dintre vecini.

 

“Astăzi urma să meargă la ziua unui prieten…”

 

Liniștea este apăsătoare, iar tristețea se citește pe chipurile tuturor. Cu toții au auzit de drama familiei Iatan. Mama prietenei lui Alin este în stare de șoc. „Abia aștepta să vină acasă. Astăzi urma să meargă la ziua unui prieten de aici, de la noi… Nici acum nu-mi vine să cred! Am impresia că este doar o glumă proastă”, atât a reușit să ne spună aceasta.

 

Mama tânărului nu-și găsește locul și imploră Divinitatea să primească viața ei la schimb cu a băiatului. Toată familia a fost luată prin surprindere. Părinții erau la mare, împreună cu câțiva prieteni, atunci când au aflat vestea. Cu puține ceasuri înainte să se întâmple tragedia, Alex își sunase tatăl pentru a-l anunța cât de încântat era de ceea ce găsise la Giurgiu. „E foarte bine aici! Condițiile sunt excelente și abia aștept să încep să joc”, i-a spus copilul tatălui său.

 

„Andreea, vine!”

 

Ieri, la doar o zi distanță de la acel dialog, părintele își aducea copilul acasă, dar așa cum nu s-ar fi gândit niciodată. În comuna Plosca, orele de așteptare sunt delirant de dureroase. Crucea din fața porții, mărturie a unei tragedii anterioare, are înscripționat numele Iatan, semn al destinului necruțător.

 

Tot mai multă lume se strânge în fața curții, în așteptarea cortegiului. Țipete de durere, din timp în timp, taie liniștea. Mulți dintre prietenii tânărului par debusolați. Deodată, răsună sec: „Andreea, vine!”. Prietena fotbalistului izbucnește în plâns și o ia la fugă în curte, dorind parcă să se ascundă de acest moment de coșmar.

 

Nefericita clipă este însă inevitabilă. Cu ultimele forțe, familia se năpustește spre mașina mortuară, jelindu-și soarta. Timpul s-a oprit în loc. Alin s-a întors, dar scenele care au urmat au părut desprinse dintr-o scenă apocaliptică.         
 

 

articol scris de Florin PETRE

04 Sep. 2009, 06:39 Special
Pe aceeași temă