UPDATE: Antrenorul echipei de fotbal Metalurgistul Cugir, Cristian Coroian, în vârstă de 42 de ani, este internat la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Clinicii de Neurochirurgie Cluj-Napoca, după ce a suferit în urmă cu o săptămână un infarct cerebral ischemic, el nefiind încă operat.
Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Monica Costin, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că Cristian Coroian nu a fost încă operat.
„Pacientul (Cristian Coroian – n. r.) a fost internat la Neurologie miercurea trecută, în 22 iulie, diagnosticul fiind infarct cerebral AVC ischemic carotidian stâng, după care, două zile mai târziu a fost transferat la Secția de ATI de la Neurochirurgie, unde se află și în prezent. Încă nu a fost operat”, a spus Costin.
Echipa Metalurgistul Cugir a încheiat sezonul precedent al Ligii 3 pe locul 2 în Seria a 5-a, la două puncte în spatele FCM-ului din Baia Mare, care a promovat în Liga 2. În noul campionat, echipa din Alba a fost repartizată în Seria a 4-a a Ligii 3.
Coroian a fost jucător la Universitatea Cluj, FC Național, Gloria Bistrița și CFR Cluj și are peste 400 de meciuri în Liga 1.
Cristian Coroian (42 ani) a suferit un atac cerebral în timpul unui antrenament al echipei sale, Metalurgistul Cugir, și se află în stare critică la un spital din Cluj, anunță DigiSport.
Cu peste 400 de selecții în Liga 1, lui Cristian Coroian i-a fost greu să se desprindă de marea sa pasiune, fotbalul. Fostul vârf de atac a dat ghetele pe meseria de antrenor, iar acum conduce Metalurgistul Cugir, formație din Liga a 3-a. Tare ca o stâncă pe teren, ca jucător, atacantul a avut la finalul săptămânii trecute parte de un episod tragic. În timpul unui antrenament, fostului atacant de la Gloria Bistrița și CFR Cluj i s-a făcut rău în sala de forță, acolo unde își dirija elevii, a ieșit din sală și a picat, fiind chemată de urgență o ambulanță. A fost dus de urgență la spitalul din Cluj. Medicii au constatat că acesta a suferit un accident vascular cerebral, și s-au declarat rezervați în privința șanselor acestuia de a se recupera total.
Cristi Coroian își obținuse în luna iunie licența Pro și acceptase misiunea de a încerca promovarea în liga secundă cu Metalurgistul Cugir.
În cariera sa de antrenor, Coroian a pregătit echipa secundă a Gloriei Bistrița, pe Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș, Gloria Progresul și Metalurgistul Cugir.
Coroian e omul care a eliminat-o acum 10 ani pe Saint Etienne. În urmă cu o săptămână, după tragerea la sorți a preliminariilor Europa League, în care ASA Târgu Mureș a căzut cu francezii, fostul vârf a rememorat acele partide fantastice: „Nimeni nu se aștepta ca noi să ne calificăm. ASA poate repeta performanța”. Citește aici întregul material