În plină epocă a Internetului, siteurile oficiale ale cluburilor
din ligile inferioare sunt destul de rare. Cât despre cele
existente, majoritatea sunt neactualizate, așa că inițiativa celor
de la Comprest G.I.M. de a-și lansa un site oficial până la
jumătatea lunii mai este o surpriză plăcută cu atât mai mult cu cât
vorbim de o echipă din Liga a III-a, care nu se află în fruntea
clasamentului seriei în care joacă.
Pentru aceasta, săptămâna trecută a avut loc o ședință foto pe
arena Rocar din București, acolo unde își desfășoară meciurile
echipa din seria a II-a a Ligii a III-a. Timp de aproape două ore,
jucătorii de la toate echipele clubului, alături de stafful tehnic
și conducerea clubului au fost supuși tirului fotografului chemat
pentru acest eveniment.
Atmosfera a fost destinsă pe parcursul ședinței foto, singurele
emoții fiind provocate de întârzierea portarului de rezervă și de
norii de ploaie care au încurcat un pic socotelile
fotografului.
După poza de grup cu toată echipa și conducerea Comprestului au
urmat pozele individuale și o ședință separată cu căpitanul
Gheorghe Popescu pentru pagina de start de viitorului site. A venit
apoi rândul grupelor de juniori, care au trecut prin fața
fotografului, ultimii pozați fiind prichindeii de la 2000 și
2001.
Siteul urmează să fie lansat în jurul datei de 10 mai și va
cuprinde informații la zi despre activitatea echipei, precum și
informații detaliate despre componența echipei de seniori, dar și a
grupelor de juniori.
Adresa siteului va fi www.afccomprestgim.ro
Egalii liderului în
Vinerea Mare
În altă ordine de idei, vineri după amiază elevii lui Costel
Ionilă au reușit un excelent rezultat de egalitate pe teren propriu
în fața Unirii Sloboziei. Oaspeții au avut avantajul unui om în
plus după eliminarea lui Rupedeal și au deschis scorul pe final de
meci, prin reușita lui Avanu din minutul 89. În minutele de
prelungire, Comprest a egalat prin Ionică, pentru ca imediat după
gol să marcheze și cei de la Slobozia, dar reușita acestora a fost
anulată pentru ofsaid.
Echipa bucureșteană se poate lăuda cu performanța de a nu pierde
niciun meci în retur cu primele trei clasate, după ce a învins pe
Callatia la Mangalia cu 1-0 și a remizat cu Slobozia (1-1) și
Dunărea Călărași (0-0). Ar mai fi de remarcat că în acest retur
Comprest a reușit pe teren propriu patru egaluri consecutive din
patru meciuri jucate. Singurul eșec din retur a fost consemnat în
deplasarea de la Brănești, 0-3 cu Spicul.
Articol și foto de Mihai
ANDRIEȘ