Atât GVD, cât și FC Voluntari II și-au dorit să joace în semifinale contra Comprestului, considerată a fi cea mai slabă echipă dintre cele patru calificate în această fază a competiției. Însă tinerii antrenați de Augustin Călin au demonstrat contrariul și s-au dăruit din primul minut din dorința de a se califica în finală, chiar dacă în semifinală i-au avut ca adversari pe veteranii de la GVD.
„Gașca Bătrână„ a apelat la Belodedici
Fără Andronache, obligat de AMFB să stea pe banca Juniorului, prin programarea celor două semifinale la aceeași oră, GVD l-a scos de la cutie pe Belodedici, care a împlinit pe 20 mai rotunda vârstă de 50 de ani. Prezența acestuia în teren, chiar dacă a jucat ca mijlocaș ofensiv și uneori chiar și vârf, a fost un plus moral pentru echipa sa, pentru că tinerii Comprestului au fost la început ușor impresionați de situația în care se aflau, de a se duela cu singurul român care a câștigat două Cupe ale Campionilor Europeni cu două echipe diferite.
Comprest a condus la pauză
Cu toate acestea, GVD nu a reușit să impresioneze în prima repriză a meciului, ocaziile acestora la poarta lui Petre au lipsite aproape cu desăvârșire. În schimb, Comprestul a reușit să dea lovitura la un corner pe finalul primului mitan, după ce Bogdan Andone a bâlbâit în careu o minge în fața porții. Cătălin Barbu a fost atent pe fază și a împins mingea în poartă în ciuda eforturilor fundașilor adverși.
Înainte de pauză, am avut parte de câteva momente încinse, după ce veteranii au încercat să pună un pic de presiune pe puștii Comprestului prin înjurături, îmbrânceli și ceva capace mai mult sau mai puțin evidente, rămase mai mult sau mai puțin sancționate de brigada de arbitri.
Belodedici a relansat jocul
După pauză, plusul de experiență și-a spus cuvântul, așa că golul egalării a venit de la sine. Veteranul Belodedici a vrut să arate că nu a venit degeaba la meci și a restabilit egalitatea după ce a trimis mingea în poarta lui Petre, cu eleganța-i care i-a caracterizat cariera în tinerețe. Chiar dacă au acuzat un pic șocul, elevii lui Augustin Călin au reușit să preia din nou conducerea, după o fază superbă, o recentrare în fața porții fiind valorificată de micuțul Alberto Neagu.
Tom Cristea, înger și demon
Timpul se scurgea în defavoarea celor de la GVD și Comprest părea că nu va scăpa printre degete victoria, însă un balon pierdut de Matheus a dus la o contră rapidă cu Vlad Ștefan în rol principal. Numărul 11 al negrilor a pătruns vreo 25 de metri, apoi a trimis un balon în laterala stângă a careului mare, de unde acesta a fost centrat în fața porții, iar celălalt „cincizeciar” al GVD-ului, Tom Cristea, a înscris cu o lovitură de cap superbă.
Bucuria veteranilor a durat până la penalty-uri, acolo unde Bogdan Andone care i-a ținut în viață pe Comprest în seria inițială de cinci, după ce Matheus ratase primul. Seriile de unu cu unu au ținut spectatorii și jucătorii cu sufletul la gură. Vlad Ștefan și Otilincescu au transformat, după care veteranul Tom Cristea nu l-a putut învinge pe Alex Petre și tot greul a căzut pe umerii rezervei Mărgescu. Jucătorul Comprestului nu a avut emoții și a găsit colțul, aducând calificarea în finală pentru echipa sa.
Comprest, în finală după cinci ani
Echipa patronată de Marian Lumînare are șansa de a reveni din nou în Liga a III-a după doi ani de absență. La finalul sezonului 2011-2012, gruparea din Drumul Găzarului retrograda în Liga a IV-a, luându-și la revedere cu un de pomină 3-2 la Ștefănești. A urmat un sezon de tranziție, în care s-a trecut la promovarea masivă a copiilor de la grupele de juniori ale clubului. În ediția actuală de campionat, Augustin Călin a venit la echipă la câteva etape de la începerea turului și a reușit să obțină rezultate mai mult decât meritorii cu tinerii săi elevi. Mai mult, accederea în play-off s-a făcut fără câteva piese de bază din prima parte a campionatului, după ce Manofu și Ovidiu Andrei au ajuns la Popești Leordeni, iar Butică a fost împrumutat la Berceni.
Comprestul va juca din nou în finala Bucureștiului după cinci, în 2009 echipa antrenată atunci de Ionuț Șoană reușind promovarea în Liga a III-a după ce a câștigat titlul de campioană și barajul pentru accederea în Liga a III-a.
GVD – COMPREST 2-2 (1-0, 2-2) 5-6 la penaltyuri
Au marcat Belodedici, Tom Cristea / C. Barbu, A. Neagu
Penalty-uri: 1-0 Ciortea, 1-0 B. Andone (ratare), 2-1 Mozacu, 3-2 S. Dobre, 4-3 Clement, 5-4 Vl. Ștefan, 5-5 T. Cristea (ratare) / 1-0 Logofătu (ratare), 1-1 Verdeață, 2-2 Souza, 3-3 Militaru, 4-4 Pasăre, 5-5 Matheus, 5-6 Mărgescu
GVD: Vlăsceanu – Neferoiu, Belodedici, Mozacu, Andone, Waldman, Clement, Ciortea, G. Stan, Vl. Ștefan, Bucuroaia. Rezerve: Niță, S. Dobre, Dumitrașcu, T. Cristea, Oprișan, Zeciu
Comprest: Al. Petre – Militaru, Jitaru, Matheus, Santos Souza, Cîrligea, Logofătu, Pluteanu, Verdeață, C. Barbu, Gojnea. Rezerve: Braicău – Fl. Constantin, A. Neagu, Mărgescu, Pasăre, Dinu. Antrenor Augustin Călin
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ