Chimia a câștigat Memorialul „Vasile Borcan”

07 Aug. 2010, 10:03 Special
Chimia a câștigat** Memorialul

Ieri, pe o căldură care a ținut departe lumea de stadion și a
afectat și calitatea fotbalului prestat, clubul Chimia Brazi a
bifat încă o acțiune – Memorialul „Vasile Borcan”, ajuns la cea
de-a treia ediție.

Triunghiularul la care au participat echipa gazdă, Prahova 2010
Ploiești și CSO Plopeni a fost câștigat, la golaveraj, de echipa
antrenată de Octavian Grigore. Chimia a trecut cu 4-0 de formația
de Liga A Prahova, apoi a remizat, 0-0, cu colega de eșalon, CSO
Plopeni, pentru ca, în ultima repriză, CSO Plopeni să depășească,
doar cu 1-0, pe Prahova Ploiești, astfel că trofeul a ajuns, la
golaveraj, în vitrina clubului organizator.

Memorialul a început cu un moment de reculegere ținut pentru dr.
Emil Vlaiculescu, și el fost colaborator al echipei din Brazi,
trecut în neființă, și care va fi înmormântat astăzi.

Premierea a fost efectuată de fiul lui Vasile Borcan, Ionuț,
arbitru divizionar B, el fiind prezent la meciuri împreună cu
soția, fiica și sora sa.

Articol scris de Marian
DIMA

07 Aug. 2010, 10:03 Special
Pe aceeași temă