Cea mai importantă asemănare dintre noile proiecte Petrolul, Oțelul, „U” Cluj și Farul, abia promovate în Liga 3, este obsesia pentru corectitudine, transparență și seriozitate. ProSport a stat de vorbă cu reprezentanții celor patru cluburi și a descoperit că toți insistă cu precădere pe ideea rupturii cu trecutul și cu actuala clasă a „oamenilor de fotbal” care a falimentat acest sport parazitându-l până la exterminare.
Cele patru proiecte, expuse de oameni care au pus umărul la primul an din existența „noilor” Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, Universitatea Cluj și Farul Constanța, seamănă în multe puncte și vizează, în esență, același scop, dar diferă prin modul în care se dezvoltă.
În esență, Petrolul, Oțelul, „U” Cluj și Farul mizează pe susținerea suporterilor care le-au fost alături și în sezonul petrecut în Liga 4, au în conducere foști jucători ai acestor echipe, promit că în continuare transparența va fi vitală pentru evoluția proiectelor. Oficialii tuturor celor patru echipe preconizează un buget de 350-500.000 de euro în Liga 3 și vor să promoveze neapărat, la anul, în Liga 2. De asemenea, toate cele patru cluburi iau în calcul o eventuală sincopă în primul sezon de Liga 2, dar nu acceptă ideea că vor promova în Liga 1 mai târziu de 2020, deși obiectivul primordial este revenirea în elită cu un an mai devreme, la startul campionatului 2019-2020.
O altă particularitate comună este conștientizarea obligației de a rămâne conectate aceste echipe la suporterii care le-au susținut în sezonul trecut. Pentru asta, conducătorii acestor echipe promit în continuare că vor avea mare grijă de banii cluburilor și că vor face publice toate cheltuielile, astfel încât suporterii să știe ce se întâmplă. Pare puțin probabil, în acest moment, ca vreunul din personajele care se mută de la un club la altul în Liga 1 și Liga 2 să reușească să intre în conducerea vreuneia din formațiile despre care e vorba în acest material.
Diferențele dintre cele patru proiecte sunt generate atât de ambițiile diferite, cât și de evoluția situației și strategia pe termen lung.
Petrolul: suporterii au cedat echipa către compania Veolia. Până în 2021, „găzarii” trebuie să fie între primele 10 echipe din România
La Petrolul Ploiești, suporterii au cedat conducerea clubului companiei Veolia, care va finanța în continuare echipa. După un an foarte greu, în care au cheltuit mulți bani și au reușit să ducă Petrolul spre Liga 3, ploieștenii spun că au ajuns la o înțelegere cu compania franceză, iar ei vor rămâne mai departe alături de echipă în tribună.
„N-aveam forță să finanțăm clubul la un nivel îndeajuns de ridicat ca să îl ducem în Liga 1. Puteam asigura, cel mult, un buget de 150-200.000 de euro. Dar pentru Liga 3 va fi nevoie, estimăm noi, de vreo 400.000 de euro. Iar pentru Liga 2, de circa 1.000.000. N-aveam banii ăștia. Banii pentru Liga 3 sunt deja în conturile clubului, din ce știu eu”, a declarat, pentru ProSport, Bogdan Dinu, unul dintre suporterii implicați încă de la început în proiectul Petrolul.
Spectacolul făcut de suporterii ploieșteni la promovarea în Liga 3 a fost unic în România. Petrolul a fost cedat de fani, după un an, către compania Veolia. Foto: facebook, FC Petrolul
Primăria Ploiești a închiriat clubului, pentru patru ani și contra sumei de aproximativ 350.000 de lei, brandul și toate mărcile Petrolul. Există niște clauze clare de performanță, în lipsa cărora înțelegerea va deveni nulă de drept.
> La finalul sezonului 2017-2018 este obligatorie promovarea în Liga 2.
> Cel mai târziu la finalul sezonului 2019-2020, echipa trebuie să urce în Liga 1.
> Finalul acestui interval de patru ani, adică în 2021, trebuie să găsească Petrolul Ploiești între primele 10 echipe ale României.
Până acum, cât a fost a suporterilor, echipa Petrolul nu a avut de-a face cu politicienii locali. Ba, din contră, fanii au acuzat că sunt șicanați și că li se pun bețe în roate. Chiria de 6.000 de lei pe meci pusă de Primărie pentru meciurile de acasă a fost unul din motivele de fricțiune. În acest context, despre eventuala finanțare de la buget nici nu a putut fi vorba. Nu este clar dacă, după schimbarea factorului de decizie la Petrolul, relațiile cu autoritățile locale se vor îmbunătăți, iar clubul va avea acces la fondurile publice.
Oțelul: cei mai puțini bani cheltuiți pentru promovarea în Liga 3. Echipa va fi sprijinită de autoritățile locale și trebuie să urce imediat în Liga 2
La Oțelul Galați, relațiile dintre conducătorii clubului și autorități sunt ceva mai bune. De la bugetul local au fost alocați, spre finalul sezonului, circa 200.000 de lei. Echipa a cheltuit, în sezonul petrecut în Liga 4, cei mai puțini bani dintre cele patru formații analizate aici: circa 300.000 de lei (aproximativ 65.000 de euro).
Oțelul Galați a avut în tribune 9.000 de spectatori la returul barajului de promovare în Liga 3. Foarte puține echipe din Liga 1 pot pretinde că reușesc să strângă o asemenea audiență pe propriul stadion. Foto: facebook SC Oțelul
Strategia este creionată cu precizie doar pentru sezonul următor. „Categoric, vrem promovarea în Liga 2 sezonul viitor. Nici nu poate fi vorba de altceva. Cred că un buget de 400.000 de euro va fi suficient. Faptul că suntem transparenți, că am demonstrat seriozitate, ne-a ajutat enorm. Autoritățile locale manifestă deschidere și ne vor ajuta. După ce vom intra în Liga 2, vom vedea. Sigur că obiectivul va fi revenirea în Liga 1, dar rămâne de văzut dacă putem să îl atingem din primul an”, a explicat Iulian Apostol, fostul fotbalist care acum este directorul de comunicare al Oțelului Galați.
„Prioritar, pentru noi, este să confirmăm încrederea gălățenilor, să arătăm că echipa există pentru ei și nu pentru unul sau altul. Prin statut, deciziile la Oțelul le aparțin membrilor cotizanți. Nu se pune problema să cedăm puterea unui singur om, chiar de-ar fi el, să zicem, Țiriac”, a detaliat acesta.
Apostol este însă optimis: „Dacă vom dispune de bugetul pe care-l facem anual, am spus că vrem să ajungem cât mai repede în Liga 1. Nu vrem să pierdem etape. Dar asta depinde de noi, de bugetul pe care-l avem la dispoziție. Oricum, nu vrem să pierdem foarte mult timp. Noi am avut aseară (n.r. – sâmbătă) 9.000 de oameni în tribune, începuse meciul, era minutul 20 și încă mai erau oameni la porți, să intre. Pe ei nu vrem să-i pierdem. Așa că tot ceea ce se va face aici va fi corect și transparent”.
U Cluj: echipa e finanțată de Primărie. Ovidiu Sabău nu se grăbește spre Liga 1 chiar dacă are deja echipă cu nume grele: „Avem nevoie întâi de o bază de pregătire”
La Universitatea Cluj, modelul este diferit: echipa se bazează mai mult decât toți ceilalți la un loc pe banii Primăriei. Manager general este un nume greu în fotbalul românesc: Ioan Ovidiu Sabău. Acesta spune că finanțarea pentru următorul campionat este deja asigurată, motiv pentru care a reușit deja să facă achizițiile dorite. În sezonul 2017-2018 este obligatorie promovarea în Liga 2. În continuare, însă, traiectoria echipei va depinde de mai mulți factori. „Obiectivul este să fac o echipă foarte bună de Liga 2 și să promovez imediat. Nu avem timp de pierdut. Mai departe, vom vedea… Eu văd un pic diferit lucrurile. U Cluj este o echipă care nu are, în acest moment, absolut nimic al ei. Prioritară este construirea unei baze proprii, unde să ne putem organiza, pregăti, forma un centru puternic de copii și juniori. Dacă se va putea, sigur că vom încerca și promovarea în Liga 1 încă din primul sezon. Dar eu așa văd lucrurile: mai întâi o bază solidă, o organizare temeinică, apoi promovarea. Vom vedea cum gândesc și ceilalți care au putere de decizie”, a explicat Sabău pentru ProSport.
U Cluj rămâne, chiar și în ligile inferioare, prima echipă a orașului. În acest moment, numărul suporterilor cotizanți este de circa 1.100. Foto: facebook „Peluza șepcile roșii”
„Cel mai important, pentru mine, este cuvântul dat. Am fost foarte preocupat să îmi respect promisiunile făcute jucătorilor. Poate că plătim mai puțin decât alții, dar facem ceea ce spunem. Dacă am spus că banii intră în cont pe 25, atunci să știți că pe 25 intră! Această preocupare pentru transparență și seriozitate a făcut lucrurile foarte ușoare. Jucătorii știu că nu vor fi păcăliți, că aici sunt respectați”, a adăugat fostul internațional.
Privind lotul echipei clujene – care, din noul sezon, se va denumi „U” Cluj deoarece Primăria a cedat clubului brandul și marca -, reținerile lui Sabău față de obiectivele de performanță par mai degrabă o modestie excesivă. La U Cluj joacă în acest moment Dorin Goga, Octavian Abrudan și Gabriel Giurgiu. Sabău spune că i-a convins să vină și pe Albuț și Onicaș. Cu mici retușuri, acest lot începe să arate chiar de Liga 1.
Farul: s-a obținut finanțare de la autoritățile locale și obiectivul este promovarea imediată în Liga 2. Problema brandului nu este rezolvată
La Farul Constanța, cei aproape 300 de socios care au susținut echipa în sezonul trecut lucrează împreună cu Marcel Lică, fostul fotbalist și arbitru care are funcția de președinte la club, iar din noul sezon au promisiuni că vor fi susținuți puternic, financiar, de autoritățile locale. „Anul trecut, când am început, credeam că ne va costa 30-40.000 de euro să promovăm. Până la urmă, am cheltuit vreo 140.000. A fost atât de scump pentru că noi suntem Farul, nu ne permiteam să avem emoții, să ne facem de râs pe unde mergem să jucăm. Obrazul subțire cu cheltuială se ține”, a declarat, pentru ProSport, fostul lider al galeriei „marinarilor”, Sorin Mihăilescu, acum unul dintre membrii cotizanți ai noii echipe.
Principala problemă a SSC Farul rămâne, în acest moment, obținerea brandului și a siglei de la vechea societate. Suporterii au obținut suportul financiar al autorităților locale. Foto: facebook SSC Farul
„În sezonul viitor estimăm la 300-400.000 de euro bugetul din același motiv: suntem Farul, nu oricine! Este obligatoriu să promovăm din prima. Avem condiții pentru echipă, facem contracte cu jucătorii, îi plătim la zi, suntem serioși. Nu vrem să facem cum fac atâția alții inclusiv prin Liga 1, să aducem jucători, să ne folosim de ei și pe urmă să-i dăm afară și să nu le dăm banii. Aici este și va fi seriozitate. Avem promisiuni de finanțare, pe proiecte, de la Consiliul Județean și de la Primărie”, a completat acesta. Indiferent de sursa finanțării, suporterii spun însă că vor să aibă în continuare cuvântul decisiv în ceea ce privește soarta clubului, pentru a evita o soartă similară cu a vechiului Farul.
Problema brandului de la vechiul Farul, intrat în faliment, este mai spinoasă. SSC Farul, noua societate, are stipulată în actul fondator obligativitatea de a achiziționa brandul și marca, atunci când vor fi scoase la licitație. Deocamdată, însă, lichidatorul vechii societăți nu a făcut nici măcar evaluarea, iar despre licitație nici nu poate fi vorba.
Rămâne de văzut dacă toate aceste patru echipe care azi plănuiesc o revenire triumfală în Liga 1 vor și reuși să își vadă visul cu ochii. Finanțarea de la bugetul local – în trei din cazuri – și apariția unei companii puternice – în cazul Petrolul a rezolvat cea mai spinoasă problemă – cea a banilor. La meciurile de baraj, toate cele patru echipe au avut mii de suporteri în tribună, ceea ce arată că există în continuare o priză mare la public în Ploiești, Galați, Constanța și Cluj. Federația intenționează să le dea o mână de ajutor mărind numărul echipelor promovate în Liga 1.
Mai rămâne ca aceste proiecte să și continue cum au plecat și să nu facă implozie, pe parcurs, în cel mai pur stil românesc.
Articol scris de Matei UDREA