Caius Lungu, vedetă la Colorno!

Marius ANGHEL 01 Dec. 2013, 20:20 Special
Caius Lungu,** vedetă la Colorno!

După ce a jucat până în vară la CSM Râmnicu Vâlcea, Caius Lungu (24 ani) evoluează acum în liga a VI-a din Italia, la Colorno, acolo unde patron este fostul finanțator al UTA, Gandolfi Adolfo, cel care deține cunoscuta firmă de echipament Errea.

După ce a jucat și în primul eșalon cu Voința Sibiu, Caius Lungu a părăsit în vară CSM-ul. Ulterior, dezamăgit de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, fotbalistul și soția sa, creatoarea de modă Delia Lungu, s-au mutat în Italia. Delia a primit o bursă la Palermo și va urma masterul la Milano, în timp ce Caius evoluează pentru Colorno, echipă de semiprofesioniști din Liga a VI-a.

„Îmi doresc să joc bine, să ajung în Serie C și sunt mulțumit. Deși este Liga a VI-a, sunt condiții foarte bune, de Liga I în România, avem un sintetic extraordinar, cum sunt doar 4-5 în toată Italia, iar ca valoare, se situează undeva între ligile 2 și 3 din România. Majoritatea colegilor lucrează și în alte părți, facem antrenamente de trei ori pe săptămână, iar duminica avem meci. Ca să obțin rezidența, îmi trebuia contract de muncă și patronul Gandalfi, un om extraordinar, m-a angajat la firma sa, Errea”, a spus Lungu.

În vară, timișoreanul semnase cu nou-promovata în Liga I, Poli, dar mutarea nu s-a mai concretizat. „Semnasem cu Poli și eram bucuros, dar nu s-a mai concretizat și am fost foarte dezamăgit, ei voiau să mă dea împrumut în Liga a III-a la Giarmata și am refuzat. Apoi, a venit varianta să dau probe la U Cluj, dar îmi cereau foaie că sunt liber de contract și Poli nu mi-a dat, am pierdut și șansa aceasta. Nu am putut să merg nici sub formă de împrumut la Reșița, acolo unde s-a mutat fosta mea echipă, deoarece patronul Rufă nu accepta jucători care să nu fie proprietatea clubului. Poli nu a vrut atunci nici să rupă contractul, dar nici să îl înregistreze, deși nu știu cum, dacă aș fi jucat un an la Giarmata, aș fi putut apoi să fac față la Liga I. Până la urmă, după un schimb de vorbe mai bărbătesc, managerul lui Poli, Rosenblum, a rupt contractul în fața mea”, a mai povestit Caius Lungu.

Articol scris de Adi Georgescu

Marius ANGHEL 01 Dec. 2013, 20:20 Special
Pe aceeași temă