Desfășurarea partidei de sâmbătă,
dintre Petrolul și UTA (3-2), a stârnit numeroase suspiciuni în
rândul microbiștilor. În săptămâna premergătoare disputei au
existat numeroase voci care dădeau ca sigură varianta: 2 pauză, x
sau 1 final.
Coincidență sau nu, desfășurarea
partidei de la Strejnic a fost identică cu scenariul care se
preconiza în rândul pariorilor. Pe lângă comportamentul ciudat al
unor fundași arădeni la golurile 2 și 3 ale gazdelor, a surprins și
titularizarea lui Vlad în detrimentul lui Smaranda, care nu greșise
în acest retur. Ieri, la 24 de ore după meci, au apărut și primele
confirmări că sunt bănuieli privind corectitudinea cu care unii
jucători de la UTA și-au apărat șansele.
Portarul arădenilor, Mădălin
Smaranda, care în vară a fost în probe la Petrolul, a fost
contactat joi de către o persoană de la Petrolul pentru a i se
propune aranjarea partidei! „M-a căutat o persoană de
la Petrolul care mă cunoștea și care credea că va găsi o portiță
pentru a face ceva. Am mers la antrenor și i-am spus ce s-a
întâmplat. Ca să nu fie interpretări, am luat decizia împreună cu
antrenorii să nu joc”, ne-a declarat portarul
alb-roșiilor.
Cer suspendarea lui
Smaranda!
În replică, cei de la Petrolul
anunță că-l vor reclama pe Smaranda la Comisia de Disciplină a FRF.
„Petrolul respinge categoric toate acuzele formulate de
către jucători și oficiali ai clubului UTA, prin care este adus un
grav prejudiciu de imagine clubului ploieștean. Vom formula o
acțiune la Comisia de Disciplină a FRF”.
„Smaranda a fost foarte corect
și că a venit și ne-a spus imediat ce s-a întâmplat. E uluitor, cu
greu îmi găsesc cuvintele„ (Roland Nagy,
antrenor UTA)
Articol scris de Marian
Dima