Arbitrul lovit cu capul în gură a făcut plângere penală împotriva fotbalistului violent

Marius ANGHEL 10 Jun. 2014, 15:47 Arbitri
Arbitrul lovit cu capul în gură** a făcut plângere penală împotriva fotbalistului violent

Cosmin Corocan, arbitrul finalei fazei județene a Cupei României la fotbal, are nevoie de operații pentru a-i fi înlăturate cicatricile rezultate în urma incidentului regretabil de la Anina.

Gestul incalificabil al lui Silviu Izvernar din primele minute ale prelungirilor partidei dintre Minerul Anina și Semenicul Văliug a fost surprins de camerele video, astfel că nu mai e loc de nicio interpretare. Indiferent cum ar fi arbitrat Corocan, bine sau rău, echidistant sau într-o singură direcție, fotbalistul echipei din Văliug nu avea voie să reacționeze atât de violent. Chiar dacă și-a cerut scuze și regretă cele întâmplate, Silviu Izvernar va răspunde nu numai în fața Comisiei de Disciplină, ci și în fața instanței.

„Nu am înțeles gestul lui și nu am să pot să-l înțeleg. Am buza ruptă, prinsă în mai multe copci și mă dor dinții. Am făcut o plângere penală împotriva lui, voi atașa la dosar și certificatul medico-legal și vom vedea ce se întâmplă. Eu voi rămâne cu semne vizibile și va trebui să suport intervenții chirurgicale pentru a le îndepărta cât de cât”, a spus Cosmin Corocan.

Până ca justiția să facă dreptate în acest caz, petrecut pe un teren de sport, Comisia de Disciplină a AJF a decis ca Silviu Izvernar să rămână în stare de suspendare până la clarificarea situației medicale a arbitrului Cosmin Corocan.

Sursa: Express de Banat

Video: Radio Reșița

Marius ANGHEL 10 Jun. 2014, 15:47 Arbitri
Pe aceeași temă