După fiecare rundă, vom pune pe tablă cifrele etapei și vă vom
prezenta cele mai interesante cifre ale etapei respective sub forma
a 7 numere. Deși etapa nu s-a terminat propriu-zis, deoarece a mai
rămas un meci care se va juca pe 3 iunie, am considerat de cuviință
să vă oferim azi cifrele rundei pentru meciurile jucate până acum,
cu atât mai mult cu cât avem de a face cu performanța unică a
Cetății Suceava (foto)
Dar să trecem la cifre:
31 de etape
i-au trebuit Cetății Suceava pentru a obține prima victorie în
deplasare din acest sezon. Performanța a fost obținută în fața
celor de la Concordia Chiajna printr-un gol de excepție reușit de
Onciu, cu un șut de la 40 de metri. Se pare că, până în mai anul
acesta, sucevenii au fost singurii din Europa (la nivelul primelor
două divizii) care nu obținuseră niciun punct în deplasare în acest
sezon!!!
7 luni și 2
săptămâni au trecut de la ultimul succes în deplasare al celor de
la Snagov. De la meciul cu Știința Bacău din 10 octombrie anul
trecut, formația lui Mihai Stoica nu a mai cunoscut gustul
victoriei pe terenurile altora. Unicul gol al acelui meci a fost
marcat de Posteucă, în minutul 23.
0 a fost
numărul de înfrângeri pe teren propriu suferite de UTA (deoarece
meciul UTA – FCM Tg. Mureș a fost decis la masa verde, nu l-am luat
în calcul) în acest retur. Invincibilitatea arădenilor a fost
întreruptă sâmbătă seara de reușita din minutul 88 a lui Ramzi,
care a marcat unicul gol al meciului UTA – CFR (scor 0-1)
90de minute (90+4 conform
foii de arbitraj) i-au trebuit lui Radu Andone pentru a marca la
primul său meci sub culorile lui ACU în acest retur. Mai mult,
golul său a fost cel care a adus o victorie foarte prețioasă pentru
echipa sa în lupta pentru evitarea retrogradării. Până la meciul de
la Petroșani, experimentatul jucător de bandă stânga nu a mai prins
niciun minut în retur din cauza juniorului Filaret care i-a luat
locul în primul 11, deși în tur Andone a fost titular pe postul de
fundaș stânga.
10 goluri a
primit Drobeta în cele două deplasări în Valea Jiului în acest
campionat. Atât Lupeniul, cât și Jiul au marcat de câte 5 ori în
poarta severinenilor. Dacă la Lupeni s-a aflat între buturi Hârsu,
în meciul de la Petroșani a fost rândul lui Alin Barbu să încaseze
norma de 5 goluri..
217 zile s-au
scurs de la ultima victorie obținută de către CFR Timișoara în
deplasare. În meciul Liberty – CFR (scor 1-2) contând pentru etapa
cu numărul 10 a actualului sezon, sârbul Vukasinovic reușea dubla
și aducea ultimul succes timișorean din deplasare. Golul marcat de
Ramzi la Arad în etapa de sâmbătă a întrerupt seria fără victorie a
timișorenilor…
1an și 6 zile
au trecut de la ultimul meci în care Jiul marca de 5 ori. Se
întâmpla în etapa a XXXII-a a sezonului trecut din Liga a II-a, pe
17 mai 2008, în meciul Jiul – Corvinul. Scorul acelei partide a
fost tot 5-0, coincidența făcând ca doi dintre marcatorii din
meciul cu Drobeta de sâmbătă să se afle și atunci pe lista
marcatorilor. Este vorba de Vădrariu și Antohi care, alături de
Pintilii (pen) și Ad. Câmpeanu (dublă), au contribuit la umilitorul
eșec suferit de către cei de la Corvinul.
ABÃC, abace,
s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se
pot deplasa bile (colorate) și care este folosit la efectuarea unor
calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea
imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.