Câteva zeci de suporteri ai CSM-ului au venit azi în centrul orașului Râmnicu Vâlcea, la întâlnirea cu echipa lui Claudiu Niculescu. Fanii vâlceni au primit autografe, poze dar și bilete gratuite la derbyul de mâine, de la ora 17, 00, din Zăvoi, cu CS Universitatea.
Oficialii clubului vâlcean mizează mâine pe minim 5-6 mii de spectatori, care să susțină echipa lui Claudiu Niculescu.
Antrenorul vâlcenilor anunță un meci mare pentru elevii săi. „Este cel mai important meci pe care echipa noastră l-a avut în Liga a II-a. Va fi un meci foarte dificil, împotriva unei echipe care are în componență fotbaliști foarte valoroși, împotriva cărora am jucat de multe ori, care au meciuri și la echipa națională. Am încredere mare în băieții mei, cu ajutorul publicului, cred că că vom face un meci mare și vom câștiga punctele puse în joc. Îmi doresc foarte mult să câștigăm, cum își dorește toată suflarea vâlceană. CS U are un antrenor bun, pe care îl cunosc bine, cu mare experiență în fotbal, m-aș bucura să îl înving. Aceste acțiuni de promovare ajută mult clubul, echipa, pentru că expunerea nu este la fel de mare ca în Liga I. Poate mai sunt oameni care nu știau de jocul de mâine, nu se uită la televiziunea locală, nu citesc presa și astfel de acțiuni ajută mult. Cei care își doresc să vadă acest meci nu trebuie să aibă niciun obstacol, până la ora 17,00, lumea își poate rezolva treburile, avem mare nevoie de aportul publicului” a anunțat Claudiu Niculescu.
NKongue: „Așteptăm toată Vâlcea mâine pe stadion, pentru că e un meci capital”
După ce a marcat în finalul jocurilor cu U Craiova și ASA, camerunezul Chris Nkongue este din nou pregătit să dea gol în prelungirile partidei de mâine. „Este un meci foarte important pentru echipă și pentru clasamentul în play-off. Nu contează dacă dau eu gol sau o face un alt coleg, important e să câștigăm. Ne-am pregătit bine în săptămâna asta la antrenamnete, așteptăm meciul de mâine. Am văzut comentariile făcute de antrenorul de acolo, de Vătăjelu, vom vedea mâine pe teren cine e mai bun. Indiferent de vreme, așteptăm toată Vâlcea mâine pe stadion, pentru că e un meci capital” a spus Nkongue.
Matache: „Să sperăm că ne păstrăm invincibilitatea de pe teren”
Portarul Florin Matache este refăcut după accidentarea care l-a ținut pe tușă în ultima săptămână, un plus enorm pentru echipa vâlceană. „Noi vrem să ne facem jocul nostru, gândul nostru e să câștigăm. Să sperăm că ne păstrăm invincibilitatea de pe teren și după jocul de mâine. În general, punctele de acasă le-am luat și am ciupit puncte în deplasare. Veți vedea că va fi altceva în playoff, sperăm să luăm mai multe puncte acolo, pentru a ne atinge obiectivul” a spus Matache.
Iancu: „Una din armele noastre acasă este publicul”
Juniorul Daniel Iancu subliniază că publicul este arma principală a echipei. „Va fi un meci foarte dificil, ne-am pregătit bine, sperăm să facem o partidă frumaosă și să câștigăm. Nu e niciun secret, CS U are un lot foarte bun, o echipă bine închegată, fiecare jucător luat în parte este foarte bun. Una din armele noastre acasă este publicul, sperăm ca și mâine să fie lume multă, să ne susțină și să ne poarte către o victorie frumoasă. Perseverența este cheia victoriilor noastre în ultimele minute. Dacă nu reușim să marcăm până în minutul 90, este bine să o facem și în prelungiri, credem în victorie până în ultima secundă”.
După acțiunea de promovare a jocului, echipa vâlceană a mers pentru destindere la Mall. CSM a intrat de ieri în cantonament la Stadionul Municipal din Zăvoi. Din lot lipsesc Tănasă, E.Stoica (accidentați), la fel ca și mai vechii absenți Cataramă și Melcea.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru