Fundașul central Bogdan Vișa se află în perioada de recuperare, după ce înainte de startul returului a suferit o accidentare gravă, jucătorul fiind supus unei artroscopii, medicii hotărând că are nevoie de o reconstrucție a ligamentului încrucișat. În ciuda accidentării, care l-a ținut deja două luni departe de terenul de joc, Bogdan Vișa și-a prelungit contractul cu Alro.
În urmă cu câteva săptămâni, președintele executiv de la Alro, Jane Nițulescu, declara că a prelungit contractele la doi jucători, negocierile fiind purtate încă din noiembrie.
„Am discutat în noiembrie cu doi jucători, care au prelungit, cu restul nu o să vorbim până ce conducerea tehnică nu se pronunță. În funcție de rezultate și aportul lor o să ne hotărâm. Nu contează unde au jucat, actuala conducere tehnică va face niște evaluări”, a spus Nițulescu.
Unul dintre jucătorii care și-au prelungit contractul cu Alro Slatina este Bogdan Vișa, fotbalist apreciat de Jane Nițulescu. Șeful de la Alro a spus în repetate rânduri că Vișa a fost jucătorul cu cele mai constante evoluții de la Alro Slatina, iar accidentarea sa a fost o pierdere, Nițulescu fiind descoperit pe acest post, aducându-l în ultimul moment pe Muscă. Înțelegerea fotbalistului expira în vara acestui an, iar Vișa a acceptat prelungirea contractului până în vara lui 2013.
„Am prelungit contractul cu Alro Slatina, care îmi expira în vară, pentru încă un sezon”, a spus Vișa.
Recuperare cu fizioterapeut de Liga I
Vișa își continuă ședințele de recuperare și speră ca în două săptămâni să înceapă alergările ușoare, iar în trei luni să revină pe teren. Ședințele sunt făcute cu fizioterapeutul echipei Gaz Metan Mediaș.
„Recuperarea merge foarte bine, sunt pe mâna fizioterapeutului echipei Gaz Metan Mediaș. Sper ca în două săptămâni să încep alergările, iar în trei luni să pot intra la joc. Am început recuperarea în urmă cu două luni, dacă mai fac încă trei, și totul decurge bine, după cinci luni sper să intru în program normal”, a spus Bogdan Vișa optimist.
Sursa: Gazeta Nouă