Vișa: „Există regrete mari pentru că am pierdut foarte multe puncte”

08 Nov. 2011, 12:04 Seria 2
Vișa:**

Saltul în clasament reușit de Alro, după ce în runda precedentă a bifat al patrulea succes consecutiv, a adus încredere în tabăra grupării slătinene, însă jucătorii sunt rezervați în privința șanselor la promovare. Fundașul central Bogdan Vișa susține că principalul scop este câștigarea celor trei partide care au mai rămas de disputat până la finalul turului.

Victoria obținută cu Arieșul Turda a adus Alro Slatina pe locul șase în clasament, la două puncte de podium, însă distanța de locurile promovabile este destul de mare. Realist, fundașul central al grupării slătinene Bogdan Vișa este de părere că sunt de prisos calculele legate de promovare, în condițiile în care diferența de puncte față de primele poziții este destul de mare.

„Ne gândim să câștigăm, să adunăm puncte, promovarea nu intră în calcule pentru că diferența este foarte mare. Vrem să adunăm puncte și vom vedea ce va fi. Încercăm să câștigăm toate cele trei meciuri, de fapt fiecare meci l-am tratat la victorie, trebuie să și putem. În sport există un învins și un învingător, sperăm să fim noi cei care câștigă”, a declarat fundașul celor de la Alro, Bogdan Vișa.

„Există regrete mari pentru punctele pierdute”

Confruntările pierdute, mult prea ușor, în fața unor adversari accesibili au diminuat șansele la promovare. Fundașul central spune că există încă regrete, însă speranțele sunt legate de meciurile care au mai rămas de disputat.

„Există regrete mari pentru că am pierdut foarte multe puncte la începutul campionatului, dar degeaba, nu mai pot fi recuperate. Trebuie să ne gândim la meciurile următoare, să ne concentrăm, astfel încât să obținem punctele care sunt puse în joc”, a mai precizat Bogdan Vișa.

Sursa: Gazeta Nouă

08 Nov. 2011, 12:04 Seria 2
Pe aceeași temă