Întâlnirea dintre liderii suporterilor timișoreni, autoritățile locale și conducerea lui Poli a durat aproximativ o oră. După ce Constantin Ostaficiuc, Nicolae Robu, Adrian Orza și Titu Bojin au ieșit din sală, Marian Iancu și Gheorghe Chivorchian au rămas să discute mai bine de o oră cu suporterii.
În urma discuției, președintele CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, a spus că negocierile pentru preluarea clubului vor demara după ce Marian Iancu va rezolva problema licențierii. „Conducerea clubului este de acord să intre în negocieri pentru preluarea 100% a acțiunilor, zicem noi, în condițiile în care vom reuși să ne înțelegem la masă. Condiția principală este să obținem licența și să rezolvăm divizarea clubului, iar cele două firme trebuie să meargă în paralel doi ani”, a spus Ostaficiuc.
Licența va putea fi obținută doar dacă Poli plătește datoriile de circa 2,5 milioane de euro, până la 31 martie. Marian Iancu a afirmat însă, după ieșirea din sala de discuții, că președintele CJT se referea doar la datoriile la stat, adică suma care trebuie compesată prin divizare. „Era vorba de divizare, să închidem datoriile bugetare. E o condiție care suspendă negocierile, iar noi ne vom ocupa de acoperirea ei. Problema licenței nu o putem rezolva decât împreună. Ori o rezolvăm împreună, ori deloc. Nu vă pot spune dacă vom putea rezolva această problemă la timp, asta vă voi putea răspunde abia la sfârșitul lunii”, a spus Iancu.
Adrian Orza a fost însă mai sincer și a recunoscut că viitorul lui Poli este în continuare sumbru. Vicprimarul Timișoarei a lăsat să se înțeleagă că rezultatele auditului pe care l-a comandat CJ Timiș nu este tocmai cea pe care a prezentat-o Marian Iancu. „I-am cerut domnului Iancu să intre în posesia auditului și să-l conteste public. E bine să afle și el rezultatele acelui audit, pentru că dânsul a susținut că le-a aflat doar din presă. Acum sunt probleme la club și nu le-am creat noi. De felul meu sunt optimist, dar acum sunt foarte pesimist”, a spus Orza.