De ce nu se fac publice concluziile auditului efectuat la Poli Timișoara este o întrebare la care pot avea răspuns numai cei de la Consiliul Județean Timiș, proprietarii auditului. Deocamdată însă nimeni nu face nimic iar misterul continuă să planeze asupra negocierilor dintre cele două părți…
Lucrurile se învolburează la Poli Timișoara iar acel audit, în fapt rezultatele lui, sunt subiect de dispute tot mai aprige. Interesant este că tot ce înseamnă concluzii ale acelui audit sunt strict secrete iar dreptul de proprietate asupra lor aparține exclusiv Consiliului Județean Timiș, după cum afirmă vicele Adrian Orza. Mai mult decât atât și Orza susține că tărăgănarea negocierilor este dată de lucrurile suspecte găsite în acel audit.
„Acele lucruri din audit sunt extrem de grave, de aceea nu s-a mai făcut nimic” a declarat Adrian Orza în cadrul emisiunii „În prelungiri” de la TVR Timișoara.
Bomba a fost aruncată însă de consilierul local Traian Stoia care a declarat în cadrul aceleiași emisiuni că auditul mult discutat a relevat un fapt foarte grav care aruncă o lumină total defavorabilă asupra patronatului clubului.
„E vorba de spălare de bani, sunt și alte lucruri foarte grave acolo” a declarat Traian Stoia, fără să facă alte precizări.
Sursa: Banat Sport