Primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Gigi Matei, a vorbit despre situația dificilă de la clubul CSM Râmnicu Vâlcea în emisiunea „Criterii politice” de la postul de televiziune local VTV, moderată de cunoscutul scriitor și ziarist, Gheorghe Smeoreanu.
După cum se știe, acționarul majoritar la de la CSM, firma Damila, a anunțat că intenționează să-și retragă sprijinul financiar dacă autoritățile locale nu măresc suma alocată lunar pentru club. Primarul Gigi Matei recunoaște că la CSM este nevoie de mai mulți bani, dar nu are soluții pentru a mări suma alocată. „Suntem la mijlocul unui an bugetar, am bugetat la CSM 9 miliarde de lei vechi, plus chiriile de la chioșcurile de sub tribună, care văd că întârzie. Sunt circa 3 miliarde lei vechi, bani de care nu am uitat și știu. Primăria nu a dat doar 9 miliarde, trecuți în acordul de asociere. Cu banii din chirii, înseamnă că a dat vreo 13 miliarde. Suntem la zi cu banii, nu cred că au ce să îmi reproșeze. Chiar dacă ei doresc mai mulți bani, noi ne-am ținut în totalitate de promisiuni. Că este nevoie de bani mai mulți, recunosc, asta e un adevăr, ca peste tot, în toate sporturile” a declarat edilul.
„Eu vreau să fiu sigur că banii ajung la copii, nu la Fisc”
Matei este dispus să aloce bani pentru Centrul de copii și juniori numai în cazul în care acesta este trecut separat de clubul aflat în insolvență. „Anul trecut am solicitat clubului să preluăm Centrul de copii și juniori, dar ei nu pot, au obligația să aibă la club juniori. Eu nu vreau să virăm banii în plus către clubul aflat în insolvență, banii intră la oală. Eu vreau să fiu sigur că banii ajung la copii, să separăm, să facem altă personalitate juridică, nu banii să ajungă la Fisc. Am sugerat să găsească o soluție, în sensul ca banii să vină separat la Centru, punct. Eu am centrat, ei să dea cu capul, tot suntem la fotbal! La Centrul de copii și juniori părinții contribuie și la deplăsări și la echipamente, sunt niște lucruri acolo, care trebuie scoase la suprafață. Oamenii se ocupă, dar nici chiar așa, cât o spun. Nu are legătură cu politica. Pentru mine nu e sport care să nu îmi placă, sunt foarte apropiat de fotbal, dar nici nu îmi permit să aruncăm banii pe fereastră. Sunt legi. A fost bugetul aprobat de Consiliul Local, eu nu am niciun fel de problemă”, a mai spus Gigi Matei.
„L-am prevenit pe senatorul Nițu că riscă foarte mult dacă semnează să ia activul și pasivul”
Edilul din Râmnicu Vâlcea consideră că actualii finanțatori și-au asumat riscul în momentul schimbului de locuri făcut cu fostul patron, Cătălin Rufă. „În 2013 am rămas cu handbalul și fotbalul pe cap, la fereastra mea erau fanii Oltchimului, am găsit soluția de ultimă oră. Cu două săptămâni înainte de începerea campionatului a trebuit să încropim o echipă, ajutat de oamenii care se pricep, care a intrat direct în Liga Națională. Este foarte important, asta este datorită lui Matei. La fotbal era scandal între Rufă și Damila. Am discutat și cu unii și cu alții, să joace pe rând în Zăvoi, dar erau ambiții mari. Până la urmă, investitorul de la București, Rufă, a găsit soluția să meagă la Reșița. A fost o înțelegere între el și senatorul Nițu, de care nu vreau să știu, s-a făcut predarea de jucători. L-am prevenit pe senatorul Nițu că riscă foarte mult dacă semnează să ia activul și pasivul, că este posibil să scoată capul diverse facturi. Preluarea a fost făcută prin hotărâre de Consiliu Local, care stipulează foarte clar că Laurențiu Nițu preia activul și pasivul. Ce a fost în trecut nu mă interesează, pasivul înseamnă și istoria, dar a preluat. De ce s-a angajat să preia? Am primit o adresă de la ei că au apărut datorii istorice. Pardon, de ce nu a avut răbdare să facă auditul, de ce a riscat?”, a mai dezvăluit Matei.
„Dacă predă echipa, să rezolve datoria, să nu creadă că scapă de datorie”
Primarul municipiului spune că, în cazul nedorit al retragerii Damilei, va căuta alte soluții, pentru ca echipa să continue în Liga a II-a. „Nu pot scoate acum din pălărie un investitor. Nu se pune problema să dispară fotbalul, se găsesc soluții, dar nu m-am gândit la asta, nu am o rezervă. Nu pot face mai mult, nu sunt manager la club, să văd ce jucători și ce transferuri fac. În 2013 a fost tot o situație de incertitudine, Rufă dorea să plece, mai era o săptămână și începea campionatul, iar Damila nu era decisă să vină. Acum, dacă Domne ferește, se ajunge la plecarea Damilei, se va găsi o soluție, dar ei să se gândească bine, să rezolve istoria. Dacă predă echipa, să rezolve datoria, să nu creadă că scapă de datorie. Să se judece cu cei din spate, să recupereze banii, să se judece cu managementul de atunci, nu cu Primăria. Președintele de club trebuie să justifice banuții, nu acționarii! Sunt soluții, fie rămâne cu datorie și se judecă în continuare, sau facem alt club, până la urmă, eu găsesc soluții. În principiu, senatorul Nițu, care s-a aventurat, a avut mult curaj, eu nu aș fi făcut așa ceva, dar riscul a fost mare. Costă ambițiile”, a declarat Gigi Matei.
Până acum, conducerea CSM Râmnicu Vâlcea nu a anunțat public dacă echipa va continua în eșalonul secund. Primăria Râmnicu Vâlcea și SC Damila SA sunt asociați la CSM. Reprezentantul SC Damila SA, Laurențiu Nițu, deține 67% din acțiuni, Primăria are 32%, iar managerul clubului, Lucian Munteanu are 1%. Conform acordului de asociere, Consiliul Local Vâlcea asigură clubului suma de 900.000 lei anual, la care se adaugă sumele obținute din închirierea spațiilor anexe din Zăvoi.
Articol scris de Adi Georgescu
Video: VTV