Legitimat în urmă cu două săptămâni, după accidentarea lui Dragoș Geantă, antrenorul cu portarii de la CSM Râmnicu Vâlcea, Robert Tufiși, este gata să revină între buturi, la aproape 40 de ani, vârstă pe care o împlinește pe 28 mai. Gafele făcute în ultima vreme de titularul obișnuit, Călin Fildan, au determinat conducerea tehnică să recurgă la această soluție de forță majoră pentru disputa foarte importantă în lupta pentru play-off cu Șoimii Pâncota.
„Tot ce înseamnă portari la CSM este vina mea, nu a altcuiva. Eu răspund de portari și eu sunt vinovat și când greșesc ei. Pentru miercuri, cu Pâncota, eu voi fi titular, îmi asum răspunderea”, anunță Tufiși.
La aproape 40 de ani, Robert Tufiși nu a mai apărat într-un meci oficial de mai bine de trei ani. Ultimul meci cu Tufiși în poartă a fost consemnat pe 1 decembrie 2012, în partida CSM Râmnicu Vâlcea – Luceafărul Oradea 1-1.
Tufiși, legitimat în favoarea celor două „pariuri” ale managerului Munteanu
CSM Râmnicu Vâlcea are în lot doar doi portari, pe Călin Fildan și Dragoș Geantă, însă cum primul gafează etapă de etapă, iar al doilea e accidentat, acum două săptămâni a fost legitimat și antrenorul cu portari Robert Tufiși pentru a fi rezerva lui Fildan. O decizie ciudată a conducerii CSM-ului, având în vedere că managerul clubului, Lucian Munteanu, anunța săptămâna trecută, într-o intervenție telefonică la ProSport LIVE, că pariurile sale pentru viitor sunt doi portari de la juniori: Alexandru Marinoiu (15 ani) și Robert Popa (13 ani). Unul dintre aceștia ar fi putut totuși fi legitimat la prima echipă pentru a prinde experiență.
Marinoiu a debutat în echipa de seriori la 15 ani într-un meci amical cu Juventus București și a avut o evoluție apreciată. La partidă a fost prezent și Cătălin Sărmășan, agentul care a intermediat transferul lui Vlad Dragomir de la ACS Poli Timișoara la Arsenal Londra.
„Alexandru Marinoiu și Robert Popa sunt doi fotbaliști de care, cu siguranță vom mai auzi. Marinoiu are 1,97 m la 15 ani și este monitorizat de câteva cluburi din Anglia, nu vă pot spune despre ce echipe este vorba, dar suntem bucuroși că atragem atenția cluburilor mari vis-a-vis de jucătorii pe care îi creștem. Avem perspective și pentru vânzarea de jucători, avem un Centru de copii unde activează circa 300 de juniori, o parte din ei cochetează cu loturile naționale. Suntem ultimul club de Liga a II-a care am vândut un tânăr de perspectivă, pe Briceag la CS U Craiova”, a declarat Lucian Munteanu la ProSport LIVE.
Meciul CSM Râmnicu Vâlcea – Șoimii Pâncota, ce contează pentru etapa a 24-a a Ligii 2, Seria 2, are loc miercuri, de la ora 15:00. Cele două echipe au șanse la play-off. Vâlcea e pe locul 5, cu 39 de puncte, iar Șoimii pe 8 cu 35 de puncte.
Articol scris de Adi Georgescu și Marius Anghel