Fostul jucător al clubului UTA, Gheorghe Vaczi junior, căruia i-a fost propus postul de director executiv al grupării arădene, a declarat, luni, că în cazul în care "Bătrâna Doamnă" va ajunge în divizia județeană, din cauza problemelor financiare, nu va mai reveni în elita fotbalului românesc.
Â
"Am discutat cu domnul Bara, ar trebui să fiu director executiv sau președinte, dar mai am nevoie de o propunere scrisă din parte lui Ciprian Jurma de la Suporter Club UTA. Dacă echipa merge în județ, nu ne mai revenim niciodată. Mai bine jucăm cu juniorii și cu jucători din județ, pentru că avem șanse să ne menținem. Mâine (n.r. – marți), voi merge și la Primărie să văd ce se poate face. Am și eu pe cineva care să ne ajute", a spus Vaczi.
Â
Gheorghe Vaczi a mai fost președinte al clubului UTA în perioada 1985-1991.
Echipa arădeană nu are dreptul de a evolua în prima etapă a returului Ligii a II-a până la achitarea datoriilor față de fostul director executiv, Marian Spiru, și față de clubul Steaua. De asemenea, 14 jucători din lot au fost declarați liberi de contract în această iarnă, după ce nu au fost plătiți de patru luni, clubul având datorii de peste două milioane de euro.
Â