UTA a evitat un blocaj psihic periculos

Mihai Andries 05 Oct. 2010, 15:26 Seria 2
UTA a evitat** un blocaj psihic periculos

UTA a revenit pe o poziție acceptabilă în ierarhia seriei Vest a
Ligii a 2-a după succesul de sâmbătă, 4:1 în fața Arieșului Turda,
meci care a provocat demiterea antrenorului Marcel Rusu. Mai
important decât locul 6 pe care se află momentan trupa arădeană
este faptul că s-a întrerupt seria eșecurilor care s-a declanșat la
Deva. Trupa arădeană ar fi riscat să ajungă în blocaj psihic în
cazul unui rezultat negativ în meciul cu Arieșul Turda, însă
succesul îi oferă posibilitatea să respire puțin, înaintea unor
meciuri deloc ușoare, în deplasare la Sibiu și pe teren propriu cu
ACU Arad.

UTA a suferit destul de-a lungul confruntării cu Arieșul Turda,
prima repriză fiind de-a dreptul catastrofală. După pauză, Bătrâna
Doamnă a fost cu totul alta, având parte și de un bobârnac din
partea centralului Eduard Constantinescu, într-un moment delicat.
Arbitrul n-a acordat penalty oaspeților în minutul 56, la scorul de
0:1. Două minute mai târziu UTA a egalat, apoi a început să înscrie
pe bandă rulantă, golul lui Nădăban fiind cel mai spectaculos, atât
ca fază, cât și ca execuție.

„Nu ne gândeam la o primă repriză atât de proastă.
Am luat încă o dată un gol din nimic, dintr-o minge care a fost a
noastră, și automat au apărut probleme de concentrare,
instalându-se degringolada în joc. La pauză am avut o discuție mai
tare cu jucătorii, pentru că știam că nu sunt ei cei din prima
repriză a meciului. Știam că pot mai mult și le-am cerut să se
adune, să se mobilizeze, să manifeste dorință de
victorie”
, a explicat Roland Nagy, principalul
Bătrânei Doamne.

Antrenorul, între timp demis, al Arieșului a insistat după meci
pe marginea arbitrajului, acuzând prestația brigăzii conduse de
Constantinescu. Cu excepția fazei din minutul 56, când Bucur a fost
faultat de Pocuca în suprafața de pedeapsă, celelalte decizii care
i-au nemulțumit pe oaspeți au fost la limită. S-a acuzat o poziție
de ofsaid la Voiculeț, însă faza a fost extrem de rapidă, atacantul
arădean fiind în retragere în momentul pasei primite de la Claudiu
Drăgan, putându-se discuta eventual de câțiva centimetri, nicidecum
de patru metri, cum a acuzat fostul antrenor al Arieșului. Apoi,
eliminarea lui Bucur s-a produs în urma unui schimb de replici cu
centralul. În fine, cert este că UTA a avut parte după o lungă
perioadă de un arbitraj favorabil, însă mult mai importante ar fi
problemele de joc ale Bătrânei Doamne, care manifestă o serie de
slăbiciuni în defensivă și la mijlocul terenului, care nu pot fi
rezolvate decât în timp.

Sursa: observator.info

Mihai Andries 05 Oct. 2010, 15:26 Seria 2
Pe aceeași temă