Cu șanse minime de a evita retrogradarea, Unirea Tărlungeni continuă să se despartă de jucători. După ce săptămâna trecută gruparea brașoveană a renunțat la Alin Damian, Călin Păduraru și Robert Vasiloi, acum a venit rândul lui Rareș Petrean (foto mic) să ceară rezilierea contractului. Atacantul de 22 de ani a cerut rezilierea contractului pe cale amiabilă, iar șefii grupării brașovene au acceptat imediat.
Altfel, sâmbătă, în cadrul etapei a 5-a din play-out, Unirea Tărlungeni va juca pe teren propriu cu Șoimii Pâncota, o echipă care a avut un parcurs bun în play-out, cu trei victorii și o înfrângere. Jucătorii și antrenorii Unirii spun că își vor juca șansa până la capăt, chiar dacă șansele ca echipa să evite retrogradarea sunt de domeniul fantasticului.
„Noi ne jucăm șansa până la capăt. Chiar nu mai avem nimic de pierdut. Ce va fi din vară, Dumnezeu cu mila”, a spus Sorin Marin, căpitanul echipei. Și antrenorul Dan Bona vrea ca echipa să termine cu fruntea sus sezonul. „Suntem conștienți că avem șanse minime ca să mai supraviețuim din punct de vedere sportiv, dar la ce probleme au alte formații din serie, s-ar putea să ni se ofere un loc și în viitoarea ediție a ligii secunde. Până una alta, vrem să ieșim cu fruntea sus din acest campionat, să câștigăm și noi primul meci din acest play-out, iar prima ocazie o vom avea sâmbătă cu Pâncota și nu vrem s-o ratăm. Uitându-mă acum înapoi, multe ni s-au tras chiar de la acel prim meci cu Pâncota. Chiar nu ne așteptam să pierdem acasă acea partidă, mai ales că am avut vreo 4-5 ocazii pe care e mai greu să le ratezi decât să le transformi în gol. Iar blestemul s-a perpetuat cam tot sezonul, căci am pierdut o grămadă de puncte în meciuri din care meritam să scoatem mai mult. Lipsa de rezultate a determinat conducerea clubului să renunțe la mulți dintre jucătorii cu o carte de vizită importantă, nu am reușit să aducem măcar unul-doi cu nume și experiență în locul lor și am ajuns unde am ajuns. Nemaiavând ce pierde, o să jucăm pe atac. Sunt sigur că vor veni după puncte, dar e vremea să câștigăm și noi”, a spus Bona, citat de Sport Arad.
După primele patru etape disputate în play-out, Unirea ocupă penultimul loc în Seria a II-a, cu doar 11 puncte, cu zece mai puțin decât ocupanta actuală a locului care merge la barajul de menținere, Olimpia Satu Mare.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto principal: Marian CĂ‚RĂ‚VAN