FC Unirea Alba Iulia va susține sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Cetate”, primul meci în noua ediție a Ligii a 2-a de fotbal. „Alb-negrii” vor întâlni formația CSM Râmnicu Vâlcea.
Disputa a fost prefațată de antrenorul principal Stelian Gherman, aflat la prima întâlnire cu presa de la revenirea sa la Alba Iulia. „Din câte știu intenția celor de la Vâlcea este de a promova dar să nu uităm că și la Alba Iulia sunt pretenții de a ajunge să facem din nou performanță. Au fost anumite probleme generate de plecarea unor jucători care au fost titulari și de aducerea altora pe ultima sută de metri, fiind necesară integrarea lor cât mai rapidă. Le voi da credit cu prioritate jucătorilor care au parcurs întreg programul de pregătire din intersezon. În toate există un nou început și sperăm ca debutul în campionat să fie bun pentru noi”, a declarat Gherman, instalat ca „principal” la începutul acestei săptămâni.
Originar din Cluj, Gherman a fost jucător la Alba între 1995 și 1997, dar a condus echipa „alb-negrilor” și de pe banca între 2004 și 2005, în Divizia A.
„Schimbarea produsă la începutul acestei săptămâni pe banca tehnică prin instalarea lui Stelian Gherman sper să fie benefică pentru echipă. Eu personal sunt dispus să ajut cu tot ce pot, atât ca jucător cât și ca antrenor. Conducerea ne-a promis că în cel mai scurt timp se vor rezolva și problemele financiare, sunt condiții să fie ok din toate punctele de vedere”, a declarat la rândul său unul dintre cei mai experimentați jucători uniriști, Mircea Oprea.
Acces gratis pentru spectatori
Lotul unirist ar urma să fie completat ulterior cu Viorel Dinu (Astra Ploiești) respectiv cu Boboc, Spătaru și Camara, în cazul cărora ar fi vorba de reveniri. Intrarea la meciul de sâmbătă, arbitrat de timișoreanul Flavius Roșu, va fi liberă. „Ne dorim ca suporterii să fie cât mai aproape de echipă, au dovedit de altfel în dese rânduri mult atașament. Normal, suntem conștienți că trebuie să avem rezultate pentru a-i ține alături de noi”, spune antrenorul Stelian Gherman.
Articol scris de Lucian Danciu