Turda se vrea un centru fotbalistic puternic. „În doi-trei ani batem liniștit la porțile promovării în eșalonul secund”

Marius ANGHEL 11 Jul. 2018, 12:39 Stiri

În conjunctura ivită prin promovarea echipei în cel de-al treilea eșalon fotbalistic, conducerea administrativă a Sticlei Arieșul, prin cuvântul președintelui Gicu Octavian Tothăzan, își exprimă doleanța ca, în cel mai scurt timp posibil, Turda să redevină un centru fotbalistic puternic în România. Este de amintit faptul că de aici, cu ani în urmă, s-au ridicat fotbaliști ca Vasile Suciu, Ioan Suru, Ioan Onacă, Dan Anca, Ioan Ciocan, Toni Doboș, Adrian Cocan, Adrian Vitan, Emanuel Dolha și lista ar putea continua.

Turda, revenită acum la nivel național după o pauză de trei ani, speră să redevină, în scurt timp, cu ajutorul autorităților locale, o pepinieră a fotbalului românesc.

„La ora actuală deținem un Complex Sportiv, cu cinci terenuri de fotbal, ceea ce puține comunități din țară au, unde va trebui să aducem unele îmbunătățiri, atât la partea cu gazonul, cât și la clădirile existente (vestiare, magazii, camerele jucătorilor pentru cantonament). Prin proiectul pe care îl avem în derulare, speranțele noastre se leagă de Centru de Copii și Juniori, unde vom pune baze serioase pentru a asigura pepiniera echipei de seniori. Vom continua selecțiile la toate categoriile de vârstă, avem în proiect să aducem jucătorii talentați din împrejurimi, să organizm turnee de sine stătătoare la date calendaristice fixe, la toate categoriile de vârstă. În ceea ce privește lotul echipei de seniori, conducerea tehnică va decide cine o să rămână și cine o să plece. Responsabilitatea rezultatelor rămâne în totalitate în sarcina conducerii tehnice. Dacă toate cele enumerate mai sus se vor înfăptui, Turda, poate bate în doi-trei ani liniștit la porțile promovării în eșalonul secund”, a afirmat Gicu Octavian Tothăzan în cadrul conferinței de presă în care Constantin Olariu a fost prezentat ca nou antrenor principal, Artur Podar ca secund, iar Stelian Gherman ca director tehnic.

Gherman: „Nu ne putem hazarda să fixăm obiective mărețe”

Gherman a vorbit despre planurile de a transfera jucători. Și-ar dori tineri localnici talentați, iar fotbaliștii din lot să nu aibă și un loc de muncă în altă parte, pentru a se concentra doar pe antrenamente și meciuri.

„Nu ne putem hazarda să fixăm obiective mărețe din moment ce încă nu știm cu cine pornim la drum. Am prefera să găsim jucători juniori talentați, care să poată face față rigorilor Ligii a 3-a, aici în propria pepinieră, ca să nu fim obligați să aducem din altă parte pentru limitarea cheltuielilor. În ceea ce privește statutul noilor veniți, aș prefera ca se ocupe numai de fotbal, fără să fie angrenați în alte activități, deoarece vor fi zile când vom face două antrenamente, iar antrenorul trebuie să-i aibă la pregătire. În zilele următoare ne vom așeza toți factorii de răspundere la masă ca să analizăm temeinic toate variantele în ceea ce privește aducerea unor jucători, care ar putea fi dintre cei care au jucat în ligile superioare, dar nu în orice condiții”, a declarat directorul tehnic Stelian Gherman.

Antrenorul Constantin Olariu vrea mai întâi să vadă jucătorii pe care îi are clubul și mai apoi să decidă ce transferuri are nevoie. „Începând de azi vreau să văd la lucru tot lotul existent, apoi să hotărâm cine va rămâne mai departe. Vom analiza judicios care sunt punctee cheie, ce posturi sunt deficitare, apoi când lotul pentru viitoarea competiție va fi stabilit, putem marșa un program de pregătire în cadrul căruia cu siguranță vor fi și jocuri de verificare”, a fost punctul de vederea al antrenorului principal Costică Olariu.

Noul campionat al Ligii 3 debutează pe 25 august. Ca nou-promovată, Sticla Arieșul Turda are obligația ca până pe 20 iulie să se afilieze la FRF, altfel i se va refuza dreptul să participe în campionat.

Articol scris de Ioan ARION
Video: Turda News

Marius ANGHEL 11 Jul. 2018, 12:39 Stiri
Pe aceeași temă