Chiar și în condițiile în care caută de zor un acționar, Consiliul Local Cluj nu vrea să-și ia de tot mâna de pe “U”. Alexandru Toth ar putea fi omul municipalității în conducere, indiferent de cine va patrona clubul.
Președintele lui FC Bihor nu s-a luptat degeaba pentru a-și convinge jucătorii să evolueze corect cu ACU Arad și să salveze pe „U” Cluj de la retrogradare. Clujenii l-au asigurat că în cazul în care clubul se salvează îl vor în conducere. Lui Alexandru Toth îi expiră la finalul acestei luni contractul cu formația orădeană și pare să nu mai fie în grațiile șefilor clubului bihorean. Astfel, ar avea cale liberă spre Universitatea. „Am auzit și eu zvonuri, dar nu știu nimic concret. Sigur este doar când semnezi”, a spus Toth, a cărui numire este susținută puternic, pe linie politică, de primarul Clujului, Sorin Apostu. Toth recunoaște că nu este sigur de prelungirea contractului cu FC Bihor și i-ar surâde ideea de a trece în fruntea echipei clujene. „Îmi duc mandatul până la capăt, iar apoi voi decide dacă voi pleca sau voi rămâne. Mă bucură faptul că cei de la Cluj se gândesc la mine”, a declarat oficialul orădean.
„Dacă aveam bugetul lui U Cluj de anul acesta promovam cu 9 puncte avans”
Alexandru Toth, președinte FC Bihor
           Â
Walter neagă că ar veni la „U”                       Â
Acționarul dinamovist respinge zvonurile că ar prelua pe “U”. „Sunt doar prostii”, a spus Walter. Și ședința de vânzare a echipei pare să se amâne. „Nu știu de unde s-a lansat zvonul că ar fi mâine (n.r. astăzi) o ședință. Vom negocia cu Dorinel și cu potențialii acționari, apoi vom anuna Consiliul”, a spus viceprimarul Radu Moisin.
Â
Articol scris de Nicolae MIHALCEA și Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Â