Chiar în ziua în care împlinește vârsta de 40 de ani, antrenorul cu portarii de la CSM Râmnicu Vâlcea, Robert Tufiși, va fi probabil titularizat de antrenorul Adrian Dulcea, între buturile alb-albaștrilor, în jocul cu Unirea Tărlungeni.
Partida are o miză importantă pentru vâlceni, aflați la un singur punct de locul de „baraj”, astfel că, în această situație, în care contracandidații sunt doi juniori necopți, Teodorescu (16 ani) și Marinoiu (15 ani), titularizarea lui Tufiși a devenit singura soluție. Titularul din acest sezon, Călin Fildan, s-a despărțit amiabil de CSM la începutul acestei săptămâni, în timp ce Dragoș Geantă este accidentat, având o ruptură musculară.
Legitmat și ca jucător în urmă cu două luni după accidentarea lui Geantă, Robert Tufiși a fost aproape să revină pe teren la finalul lunii martie, în jocul din sezonul regulat, cu Pâncota. De această dată, situația pare însă clară, CSM umând să îl aibă sâmbătă, între buturi, pe antrenorul cu portarii, aflat însă într-o formă fizică foarte bună, după ce s-a antrenat mereu cot la cot cu jucătorii. În plus, el a absolvit recent cursurile UEFA A pentru antrenori portari, obținând nota generală 8,20.
Robert Tufiși nu a mai apărat într-un meci oficial de mai bine trei ani și jumătate. Ultimul meci cu Tufiși în poartă a fost consemnat pe 1 decembrie 2012, în partida CSM Râmnicu Vâlcea – Luceafărul Oradea 1-1.
Articol scris de Adi Georgescu