Teja îi liniștește pe fanii lui „U” Cluj: „Îmi doresc să rămân”. Ce spune despre ofertele din Liga 1, despre transferuri și cum vede viitorul echipei

Teja îi liniștește pe fanii lui
  • Antrenorul Universității Cluj spune că nu se gândește să plece în această iarnă, chiar dacă vor veni oferte din Liga 1.
  • Mihai Teja a fost pe lista celor de la ASA Târgu Mureș cu posibili înlocuitori ai lui Cristiano Bergodi.
  • Tehnicianul speră să-i păstreze pe Octavian Ursu și Florin Cordoș, titularii cărora le expiră contractele în vară.

 

Mihai Teja a dus-o pe „U” Cluj la cinci puncte de play-off, după cinci victorii și un egal în opt partide scurse de când a preluat formația ardeleană. Jocurile bune ale echipei de „puști” pe care o antrenează l-a readus pe Teja în atenția conducătorilor din Liga 1. Acesta a fost pe lista celor de la ASA, când s-a discutat despre eventuala schimbare a lui Cristiano Bergodi, dar antrenorul spune că nu intenționează să plece. „Nu vreau să mai vorbesc despre ASA. Eu sunt antrenorul Universității și îmi doresc să rămân. Am început o muncă pe care vreau să o continui”, i-a linișit Teja pe suporterii „șepcilor roșii”.

Ursu și Cordoș, greu de ținut

Antrenorul spune că nu a discutat încă despre campania de transferuri din această iarnă cu administratorul judiciar al clubului, dar nu-și face iluzii că aceasta ar putea fi una mai spectaculoasă decât până acum. „Deocamdată abia am intrat în vacanță. Ne facem planurile să vedem ce putem face. Nu știu ce transferuri vor fi, în situația în care suntem”, spune Teja, care speră să-i aibă și la anul în lot pe Ursu și Cordoș. Celor doi le expiră contractele în vara anului viitor, iar cel puțin primul este curtat de CSU Craiova și ar putea pleca gratis dacă nu va fi cedat acum. „Am avut o discuție cu cei doi jucători și am încercat să le oferim condițiile pe care noi le putem oferi, dar depinde și de ei. Dacă au oferte, e greu să-i păstrezi. Sunt jucători importanți pentru noi”, a mai declarat antrenorul lui „U” Cluj.

9 este locul ocupat la finalul anului 2015 de Universitatea Cluj, cu 26 de puncte, tot atâtea câte are și Olimpia Satu Mare sau Șoimii Pâncota. Ultima grupare care prinde play-off-ul, CS Mioveni, are 31 de puncte.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN

Pe aceeași temă