Tătaru a plecat de la ALRO! „Nea Jane m-a tratat ca la Caracal”

09 Jun. 2011, 17:14 Seria 2
Tătaru a plecat de la ALRO!**

După o stagiune în care a adunat cele mai multe prezențe între
buturile aluminiștilor, goalkeeper-ul Mihai Tătaru s-a despărțit de
gruparea slătineană, în condițiile în care oficialii clubului nu au
înaintat o ofertă de prelungire a contractului.

Cu evoluții apreciate în anul competițional recent încheiat,
memorabilă fiind prestația din partida de Cupă cu FC Vaslui, atunci
când a apărat două dintre loviturile de departajare și a adus
calificarea echipei de pe Olt, Tătaru a pierdut postul de titular
în ultima parte a sezonului.
Pentru meciul în care elevii lui Papură au întâlnit CSM Râmnicu
Vâlcea, portarul de 31 de ani nu s-a mai regăsit în lotul de 18
jucători, iar între el și conducerea clubului s-a produs
ruptura.

„Nu am rămas la Alro pentru că nu mi s-a oferit
prelungirea contractului. Ce m-a deranjat a fost atitudinea lor
față de mine. În ultima etapă nu am prins nici lotul de 18, deși
valoric vorbind, după mintea mea, la ce portari erau, puteau să mă
țină în lot. Din etapa a treia am apărat tot turul și jumătate din
retur, i-am ținut în brațe și în Cupă, iar ei s-au comportat așa.
Nea Jane m-a tratat ca la Caracal și cu asta cred că am spus
tot”
, a declarat Tătaru.

„Mai am
de luat niște bonusuri”

Goalkeeper-ul care pe lângă loviturile de departajare parate pe
„Metalurgistul”, în Cupa României, cu FC Vaslui, a reușit să apere
un penalty în meciul de la Deva și alte două în jocul disputat cu
FC Argeș nu și-a primit toate drepturile financiare de la
Alro.

„Am încheiat cu ei, dar mai am de luat niște bonusuri.
La alți băieți li s-au dat de acum două săptămâni, mi s-a promis că
voi lua și eu. Probabil nu voi primi niciodată. M-a deranjat
minciuna…”
, a mai spus Tătaru.

Aproape
de Iași

După mai multe sezoane petrecute la Slatina, fostul portar al
aluminiștilor ar putea ajunge în această vară în lotul altei
formații de Liga a II-a, ACSMU Politehnica Iași.

„Acum sunt în vacanță și am ceva oferte… De la Iași,
dar și la ei e o situație nesigură. Să vedem dacă rămâne Falub
antrenor. Mai e ceva și din împrejurimi de la Slatina, însă nu e
vorba de CSM. Până la urmă tot Iașiul ar fi opțiunea
mea”
, a punctat Mihai Tătaru.

Sursa: Gazeta
Nouă

09 Jun. 2011, 17:14 Seria 2
Pe aceeași temă