Mijlocașul celor de la Alro Slatina, Ionuț Stancu, își dorește ca echipa de pe Olt să aibă o prestație reușită pe terenul Gloriei Bistrița, care să aducă un rezultat pozitiv în ultima etapă a turului de campionat.
Aflați pe poziția a treia în clasament, fotbaliștii pregătiți de Daniel Mogoșanu merg în Ardeal cu gândul de a încerca să încheie stagiunea de toamnă pe podiumul seriei. La nouă puncte distanță de locurile ce duc în Liga I, aluminiștii vor avea ca adversară una dintre favoritele la promovare, Gloria Bistrița, grupare retrogradată din primul eșalon ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de obținere a licenței. Mijlocașul stânga Ionuț Stancu speră ca formația slătineană să dea o replică bună elevilor lui Nicolae Manea, în urma căreia să revină cu puncte la malul Oltului.
„Bistrița, ca și Timișoara, sunt două echipe foarte bune, care au jucători cu experiență și au experiența jocurilor din Divizia A. Mergem la Bistrița să jucăm un fotbal bun. Dacă o să reușim să facem acest lucru, probabil o să și câștigăm punct sau puncte”, a declarat fostul fotbalist al Rapidului.
„Sperăm să fie cât mai bine”
Stancu spune totodată că la momentul actual aluminiștii nu își fac calcule în privința promovării, rămânând de văzut cum vor decurge lucrurile în perioada următoare.
„Nu ne gândim foarte mult la acest lucru, că în cazul unei victorii cu Gloria ar rămâne șase puncte de locul doi. Ne gândim la viitorul apropiat și vedem cum o să se încheie acest tur de campionat. Sperăm pentru noi să fie cât mai bine. În ceea ce privește parcursul echipei, eu zic că putea fi și mai bun”, a punctat Ionuț Stancu.
Sursa: Gazeta Nouă