Simota l-a chemat pe Ridzi, la discuții

07 Jul. 2009, 16:00 Seria 2
Simota** l-a chemat pe Ridzi, la discuții

Săptămâna aceasta poate fi decisivă în ceea ce privește viitorul echipei de fotbal Jiul Petroșani. Patronul Alin Simota a declarat că gruparea din Vale trece prin momente grele și că nu-și mai permite să țină de unul singur echipa. Astfel finanțatorul alb-negrilor i-a chemat pe edilii din Vale la o discuție, în care aceștia să vină cu idei de ajutare a echipei.
 

 

„În momentul de față nu îmi mai permit să le plătesc salariile jucătorilor și datoriile la stat”, recunoștea Simota.
 

 

Acesta i-a propus primarului Tiberiu Iacob Ridzi ca împreună cu cei de la Consiliul Local să vină lângă echipă. „Situația este destul de gravă. Jucătorii nu și-au luat banii de multă vreme, e posibil să ne confruntăm cu o situație de faliment dacă autoritățile nu se vor implica”, spuneau surse din cadrul clubului.
 

 

Pe de altă parte Simota a afirmat că nu se pune problema ca echipa să intre în faliment. „Trebuie să găsim o cale de redresare. Nu se pune problema falimentului”, a a spus acesta.

 

Articol scris de Loredana Juglea
 

07 Jul. 2009, 16:00 Seria 2
Pe aceeași temă