Salvează italienii UTA?

18 Dec. 2008, 13:54 Seria 2
Salvează italienii UTA?

Situația gravă a clubului UTA poate să cunoască o ameliorare abia la începutul anului viitor, când sunt așteptați investitori din Italia, care să preia clubul și să-l salveze de la un faliment iminent. Cu datorii de aproximativ 1,5 milioane euro, cu jucătorii neplătiți de trei luni, cu sechestru și conturi blocate de stat, gruparea arădeană trece prin cea mai critică perioadă din istoria ei.

Conform unor surse din cadrul clubului UTA, începutul anului va aduce vești bune, în sensul că așteptații investitori italieni vor veni până la urmă și vor prelua Bătrâna Doamnă. În urmă cu cinci, respectiv trei luni au mai existat zvonuri legate de sosirea aceleași echipe de finanțatori, însă descinderea italienilor nu s-a mai produs.

Discuțiile s-au reluat, iar în acest moment există mai multe semnale că afacerea se va pune totuși la punct. Jucătorilor li s-au promis salariul restant pe luna septembrie pentru această săptămână, oficialii clubului UTA transmițându-le că vor avea parte de un an mult mai bun din punct de vedere financiar, dar Aradul așteaptă faptele.

Articol scris de Sebastian ȘICLOVAN

18 Dec. 2008, 13:54 Seria 2
Pe aceeași temă