Dacă la Poli, clubul numărul 1 al Banatului, nu se știe nici măcar liga în care va evolua, „atleticii” caută cea mai bună soluție pentru cantonamentul de vară. Nou promovata în eșalonul secund negociază în această perioadă noi înțelegeri cu toți componenții lotului și are deja trasat în linii mari programul de pregătire.
Serbia, Ungaria, Băile Felix și Austria se numără printre opțiunile recășenilor pentru pregătirea centralizată înainte de a da piept în Liga a II-a cu UTA sau poate chiar Poli. Joi va fi ultimul antrenament al grupării de la Cramă înainte de vacanță iar peste o săptămână are loc și binemeritatul banchet. După ce au învins Gloria Arad în ultima partidă din C5, alb-verzii au fost invitați și la ruga din Recaș pentru a fi cinstiți de autoritățile locale.
„Ne vom reuni în prima săptămâna a lunii iulie. Am început deja să lucrăm la programul de jocuri de pregătire. Se va pleca în cantonament la mijlocul lunii următoare”, ne-a spus Cosmin Petruescu, tehnicianul lui AC Recaș. Acesta a adăugat că deocamdată se poartă negocieri cu toți jucătorii pentru prelungirea contractelor. „Nu se pune problema să ne despărțim de jucătorii cu care am promovat. Se vor purta discuții cu toți jucătorii. Se va face o analiză. Până nu discutăm cu ei nu vom face propuneri unor jucători noi”, a conchis Petruescu. O situație mai specială este cea a lui Răzvan Trandu. Teoretic acesta e legat prin contract de Poli dar nu se știe încă situația lui. Mijlocașul a fost împrumutat la Recaș și a afirmat că dorește să rămână la echipa cu care a promovat.
Nu a semnat încă prelungirea
Deși a îndeplinit obiectivul antrenorul Cosmin Petruescu însuși nu a semnat încă prelungirea contractului cu clubul. „Mi s-a făcut o propunere, mai sunt unele aspecte de pus la punct. Sunt unele pretenții nu neapărat de ordin financiar”, susține tehnicianul.
Cert e că gruparea din Orășelul vinului merge cu temele făcute în vacanță. Astfel în urma unei ședințe ce a durat cinci ore sâmbătă s-a pus la cale planul de bătaie pentru a aduce arena din Recaș la standarde de Liga a II-a. Urmează astfel lucrări la baza materială, mărirea tribunei, cât și cosmetizarea și îmbunătățirea suprafeței de joc. Data de start a noului sezon e stabilită pentru 18 august.
Articol scris de Cornel Biholari (Banat Sport)