Eșecul drastic înregistrat de FC Olt Slatina, etapa trecută, în deplasarea de la FC Maramureș, scor 3-0, nu a rămas fără urmări . În cadrul echipei au fost luate, astăzi, primele măsuri.
Conducerea clubului a renunțat la serviciile antrenorului cu portarii, Răzvan Marinca. De asemenea, mijlocașul Dacian Cozea, jucător de bază în angrenajul echipei, a fost dat afară.
Mai mult decât atât, căpitanii de echipă Adi Lengyel și Alin Mihai au fost schimbați, în zilele următoare antrenorul Dan Oprescu stabilind purtătorii banderolei.
„Sunt lucruri interne despre care nu vreau să discut mai mult. Dacă s-au luat măsurile astea, înseamnă că au existat motive”, a precizat antrenorul celor de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu.
Nu este exclus ca eșecul din deplasare cu FC Maramureș să aducă inclusiv măsuri pecuniare.
Sursa: Gazeta Nouă
Foto: emaramures.ro