Întâlnirea din etapa a VI-a a Ligii a II-a, dintre gazde și oaspeții de la Oradea, a început bine pentru „legiunea” antrenată de Giovanni Pisano, caransebeșenii deschizând scorul în minutul 7, în urma unei lovituri de colț executată de Livan pe partea stângă, înalt, în careu, Nagy a prins balonul, l-a scăpat apoi în față, de unde Telecican, pe fază, l-a împins, de la numai 8 metri, în poarta bihoreană. Gazdele își puteau mări avantajul în minutul 15, însă torpila de la 22 de metri expediată de Lupu a trecut razant cu vinclul drept al porții oaspeților.
Egalarea a venit în minutul 28, atunci când Andor a prins un șut de excepție de la 25 de metri lateral-stânga, care s-a dus la colțul lung, lovind plasa laterală a porții apărate de Pascal, a cărui intervenție s-a dovedit inutilă.
Gazdele au preluat imediat inițiativa, încercând să intre la cabine în avantaj, iar în minutul 37 Bușu a pătruns pe aripa stângă, a centrat perfect, iar Lupu s-a înălțat la 8 metri și a trimis cu capul, imparabil, în poarta lui Nagy.Bucuria gugulanilor nu a ținut decât un minut, pentru că în faza imediat următoare Andor a făcut legea pe partea dreaptă, a centrat la semiînălțime, Pascal a ratat intercepția, iar Trabalka a pus latul, la doar 4 metri, restabilind egalitatea.
Cea mai slabă repriză sub comanda lui Pisano
Cea de a doua repriză a fost probabil cea mai slabă făcută de FC Caransebeș de când la cârma echipei se află Giovanni Pisano. De la vestiare au ieșit cu totul alte echipe, una schimbată în bine, cealaltă în foarte rău. Dominarea bihorenilor s-a conctretizat cu o primă fază periculoasă la poarta lui Pascal în minutul 59, atunci când omul meciului – și l-am numit aici pe Andor – a centrat de pe partea stângă, Maria a reluat cu capul în plasă de la 8 metri, însă Andra Hiticaș a ridicat fanionul, iar Dan Dreve a anulat golul pe motiv de ofsaid. Peste numai două minute, același Andor a expediat un șut teribil, care însă s-a dus în bara din dreapta a părții apărate de Pascal, emoțiile gugulanilor din tribune începând să crească cu fiecare minut.
Oaspeții au controlat jocul de o manieră categorică, în minutul 67 nou-intratul Ferik centrând pe jos de pe partea dreaptă, Trabalka a protejat bine în suprafața de pedeapsă, a pivotat, însă șutul său puternic, de la doar 10 metri, a fost respins cu un reflex spectaculos de Pascal.
Ceea ce era firesc să se întâmple, s-a întâmplat în minutul 76, atunci când Andor a făcut ce a vrut pe dreapta, a centrat pe jos, iar Coroian, venit la colțul scurt, a pus latul la 4 metri, catapultând balonul în vinclul porții caransebeșene.
Bihorenii puteau să-și mărească avantajul în minutul 84, după o fază în care Șulea a centrat în fața porții, însă Trabalka, rămas singur cu Pascal la 10 metri, a șutat milimetric pe lângă butul stâng al porții gugulane.
În minutul 85 s-a consemnat și prima fază periculoasă la porta lui Nagy, șutul lui Roman, pe jos, de la 18 metri, fiind respins în corner de portarul oaspeților. Bihorenii au mai trecut o dată pe lângă gol în minutul 88, atunci când Moisi l-a faultat pe Andor în suprafața de pedeapsă, iar centralul întâlnirii a dictat penalty, însă același Andor a tras pe colțul din stânga al porții gugulane, iar Pascal, se pare specializat în apărarea loviturilor de pedeapsă, a reușit să respingă.
Întâlnirea de sâmbătă se putea constitui într-un bun prilej pentru gugulani de a-i face un cadou lui Giovanni Pisano, care luni, 5 octombrie, împlinește 47 de ani, însă n-a fost să fie… În schimb, din tribune s-au auzit tot mai multe voci care îi atacau pe jucătorii caransebeșeni, la modul deschis, că ori „au dat” partida, ori au jucat la pariuri, ori e vorba pur și simplu de prostie.
„Îmi pare rău pentru rezultatul de astăzi, mai ales pentru scorul înregistrat. Începusem bine, am înscris, dar din păcate, când conduceam, am primit gol imediat. Nu caut scuze, dar de două săptămâni, deci și în meciul cu Reșița, nu avem fundași centrali, așa că a trebuit să improvizăm. Cei care i-au înlocuit au mai făcut greșeli, și datorită, probabil, faptului că nu joacă pe posturile respective. După cel de-al doilea gol primit, nu înțeleg ce s-a întâmplat cu băieții… Din păcate, Stoica a cerut schimbara imediat după pauză, l-am introdus pe Suru fiindcă am văzut că la mijloc sufeream foarte tare. Și adversarii au schimbat ceva la pauză, în prima repriză am avut spații pe care în partea a doua nu le-am mai găsit și astfel nu am reușit să ne mai facem jocul din prima repriză. Dorim însă cu toții să ne revanșăm pentru partida de azi, iar miercuri să facem un meci mult mai bun și să luăm cele trei puncte pe care trebuia să le luăm astăzi”, a spus antrenorul gugulanilor, Giovanni Pisano. Întrebat de ziariști dacă are cunoștință de zvonurile conform cărora jucătorii caransebeșeni ar juca la pariuri, tehnicianul italian a răspuns: „Nu are rost să ne gândim la toate bârfele care circulă. Atunci când lucrurile merg prost, toată lumea vorbește de pariuri. Nu de aceea am venit aici. Am jucat fotbal 20 de ani, puteam să rămân bine-mersi în Italia, dar, fiind un antrenor tânăr, vreau să acumulez cât mai multă experiență, să-mi pun în practică ideile, să-mi învăț băieții cu un altfel de fotbal. Am venit să muncesc și, dacă e nevoie, să fac sacrificii. Înaintea meciului cu Reșița am devenit bunic, dar n-am putut să merg acasă să-mi văd nepoțelul… Bârfele astea, mai ales într-un oraș mic, cum e Caransebeșul, circulă foarte repede. Când lucrurile merg prost, se aud tot felul de bârfe răutăcioase la adresa echipei. Noi vrem să muncim cât mai bine și să rămânem în Liga a II-a”, a declarat Giovanni Pisano.
„În primul rând, consider victoria noastră un lucru normal, absolut firesc. Încet, încet, începem să arătăm ca o echipă, începem să ne intrăm în forma sportivă, pentru că în pregătiri am făcut doar trei jocuri. Avem și noi problemele noastre. Consider că am demonstrat investitorilor noștri, Consiliului județean și domnului Giurgiu (Mihai Giurgiu – n.r.) că merită să investească în noi, să fie alături de noi, noi îi așteptăm, și încet, încet, să punem echipa pe picioare. Dacă nu am fi câștigat astăzi, cred că puteam să ne facem sepukku, fiindcă, după toate ocaziile pe care le-am avut, mi se pare absolut firească această victorie”, a spus la conferința de presă Gheorghe Silaghi, antrenorul lui FC Bihor.
FC Caransebeș: Pascal, Telecian, Bușu, Lupu, Cârstoiu, Săulescu (73, Roman), Moisi, La Vecchia (62, Suru), Livan, Stelitano, C. Stoica (52, F. Pisano)
Rezerve: Birăescu, Dumitru, Boldea, Bogdanovici.
Antrenor, Giovanni Pisano.
FC Bihor: Nagy, Remeș, Chira, Mintaș, Lorincz, Coroian, Magda, Maria (65, Ferik), Andor, Șulea (89, Haș), Trabalka (86, Mangra);
Rezerve: Kiraly, Olariu, Matei, Ember.
Antrenor, Gheorghe Silaghi.
A arbitrat la centru Dan Dreve (Cluj-Napoca), asistat la cele două linii de Ferencz Tunyogi (Zalău) și Andra Hiticaș (Cluj-Napoca).
Articol scris de Adrian CRÂNGANU