Chindia vrea să joace în Liga a 2-a indiferent de deznodământul ultimului meci din campionat, dintre Fortuna Câmpina și Atletic Bradu, programat vineri seară, de la ora 18.00, la Poiana Câmpina.
„E greu de crezut că Fortuna se va împiedica pe teren propriu. Noi avem altă variantă. Cum UTA nu va mai participa în campionatul viitor, e clar că va rămâne un loc liber în Liga a 2-a. Vom face o cerere la Federație ca acest loc să ne fie acordat, atâta vreme cât avem cea mai bună linie de clasament dintre echipele care nu ar prinde primele locuri în cele șase serii. Dacă se va dori cu adevărat, Chindia va putea juca în eșalonul secund”, vorbește președintele Mugur Porumbacu.
Situația nu e cu mult diferită de cea din 2013. Chindia a retrogradat atunci din Liga a 2-a, dar fostul președinte onorific al grupării, Gică Popescu, acum în închisoare, rezolvase problema rămânerii în serie. Asociații au refuzat propunerea lui Popescu, motivând că nu există resurse financiare pentru a ține o echipă în Liga a 2-a.
„Eu nu am discutat deocamdată cu asociații de la FC Chindia. Zilele viitoare urmează să avem o întâlnire, în care se vor stabili toate detaliile. Nici eu nu știu dacă rămân la Târgoviște”, declară fostul șef de la CS Otopeni, care a preluat funcția executivă a Chindiei în august 2013 și a dus echipa în optimile Cupei României și aproape de promovarea în Liga a II-a.
Șanse pur teoretice pe plan sportiv
Chindia ar putea evolua în Liga a II-a și fără ajutorul Federației. Pe locul secund în play-off-ul seriei a VI-a, Chindia speră ca Atletic Bradu să facă egal sau să bată la Poiana Câmpina, pe Fortuna, în ultimul joc al sezonului. Cum echipa de la Târgoviște nu va juca în ultima rundă, dar va lua trei puncte la masa verde, un pas greșit al Fortunei acasă e sinonim cu promovarea dâmbovițenilor. „Își fac speranțe degeaba, lucrurile sunt de mult rezolvate”, vorbesc sursele liga2.ro.
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Marius TUDOR