„Plecarea lui Negoiță face bine fotbalului ieșean”

Fechita Bogdan-Andrei 17 Dec. 2010, 17:48 Seria 2

Ionuț Popa nu uită că omul de
afaceri Ionuț Negoiță l-a demis de la cârma Politehnicii Iași după
un succes clar împotriva liderului Petrolul Ploiești și nu ratează
nicio ocazie pentru a-l critica dur pe fostul finanțator al
ieșenilor. Popică a declarat că se bucură de faptul că Iașiul a
scăpat de Ionuț Negoiță, considerând gestul acestuia din urmă de a
demisiona unul extrem de benefic clubului din Copou.

„Plecarea lui Ionuț
Negoiță face un mare bine fotbalului ieșean. Fabulosul investitor,
care în loc să finanțeze echipa, așa cum s-a lăudat, a împrumutat
clubul cu 30.000 de euro, ar fi dus echipa undeva la mijlocul
clasamentului dacă mai stătea la Iași. Probabil ar fi fost și bătut
de fanii fotbalului ieșean dacă nu pleca acum. Demisia lui este
șansa Politehnicii. Cu el la echipă, Iașiul ar fi terminat pe la
mijlocul clasamentului, dar așa șansele la promovare au
crescut”
, a declarat Ionuț Popa.

Fostul tehnician al Iașiului
consideră că Poli ar fi avut mai multe puncte la finalul turului
dacă nu ar fi fost înlăturat de Negoiță de la cârma echipei.
„Dacă ramâneam la echipă, făceam 27 de puncte până la
finalul turului, întrucât Iașul are, în opinia mea, cel mai bun lot
din seria a doua a ligii a doua. Am fost însă dat afară pe nedrept,
după ce am bătut liderul. M-aș bucura ca Poli să revină pe prima
scenă iar eu să vin, într-o zi, manager al acestei echipe. Asta am
promis atunci când am plecat de la Iași și mă voi ține de
cuvânt”,
a mai spus Popică în cadrul unei emisiuni la
un post local de televiziune.

Articol scris de Narcis
Pohoață

Fechita Bogdan-Andrei 17 Dec. 2010, 17:48 Seria 2
Pe aceeași temă