Petrolul mizează doar pe victorie cu Gazul

Marius ANGHEL 28 Apr. 2011, 18:04 Seria 2
Petrolul** mizează doar pe victorie cu Gazul

În continuare lideri chiar și după semieșecul cu ACSMU Poli
Iași, petroliștii au strâns rândurile și speră să reînnoade, mâine,
șirul victoriilor, în confruntarea de pe teren propriu cu Gaz Metan
CFR Craiova.

În tur a fost 1-1, după un meci pe care „lupii” l-au terminat cu
doi oameni mai puțin pe teren, dar, de această dată, singurul
pronostic luat în calcul este „1” solist, ploieștenii fiind
conștienți de faptul că un nou pas greșit le-ar îngreuna
substanțial misiunea în lupta pentru promovare.

„Trebuie să fim atenți, să nu mai repetăm greșelile
din meciurile precedente, și să câștigăm cele trei puncte, astfel
încât să ne păstrăm poziția din fruntea
clasamentului”
, este de părere Valeriu Răchită, cel
care și-a „consemnat”, de ieri, elevii în cantonamentul de la
Crângul lui Bot.

Managerul general al „galben-albaștrilor” nu se va putea baza,
pentru întâlnirea cu Gaz Metan, pe serviciile fundașului dreapta
Marian Cârjă, suspendat, orientându-se asupra unui lot format din
19 jucători, în care revine și atacantul ugandez Eugene
Sseppuya.

Partida de la Strejnic va începe la ora 16.30, fiind televizată
de către DolceSport, iar biletele se găsesc, de la începutul
săptămânii, la magazinul oficial al clubului, fiind puse în vânzare
tichete atât pentru tribuna principală, cât și pentru cea
mobilă.

Pentru această întâlnire, CCA a delegat o brigadă alcătuită din
Emil Voicu (Bacău) – Bogdan Velicu (București) și Cătălin Teodor
(Brăila), ca arbitru de rezervă figurând Constantin Florin Marian
(Popești Leordeni). Observatori din partea FRF vor fi Vasile Bordaș
(Tg. Mureș) și Mircea Sarbu (Hunedoara).

Sursa: fcpetrolul.ro

Marius ANGHEL 28 Apr. 2011, 18:04 Seria 2
Pe aceeași temă