Doctorul Claudiu Stamatescu a rezolvat problemele medicale de la Alro Slatina ivite pe parcursul sezonului 2011-2012, însă, în această vară, s-a despărțit de gruparea slătineană.
Considerat un profesionist, Stamatescu a ajuns la un acord cu echipa din primul eșalon fotbalistic românesc – Petrolul Ploiești.
Fostul medic al Universității Craiova a declarat că a mai lucrat cu Mircea Rednic.
„Este adevărat că sunt medicul echipei Petrolul Ploiești. Am avut o înțelegere pe un sezon cu cei de la Alro. Am stabilit ca atunci când am o ofertă mai bună, care îmi convine, să pot pleca. Este alt nivel. Așa a fost să fie, să merg până la final cu Alro Slatina, iar acum s-a ivit ocazia cu Petrolul Ploiești. Am mai lucrat cu Mircea Rednic. Voi păstra legătura cu cei de la Alro și sunt deschis pentru sfaturi”, a spus Stamatescu.
Sursa: Gazeta Nouă